Giorgio Chiellini (39 de ani), campionul european cu Italia, în 2021, a lansat o glumă, după ce a urmărit calificarea Franţei în sferturile de finală ale EURO 2024, în urma meciului cu Belgia.
Gluma făcută de Giorgio Chiellini după ce Franţa a beneficiat de încă un autogol la EURO 2024
Echipa naţională a Franţei a învins luni, la Dusseldorf, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în optimile de finală ale Euro 2024. Franţa s-a calificat în sferturi cu un autogol al lui Vertonghen.
Saliba a trimis puţin pe lângă poartă, în minutul 74, anunţând parcă autogolul lui Vertonghen, din minutul 85, fundaşul belgian deviind şutul lui Kolo-Muani.
Imediat după cele 90 de minute din meciul de calibru, Giorgio Chiellini a intervenit şi a făcut referire la prestaţia francezilor la Campionatul European.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Autogol este cel mai bun atacant al Franţei”, a spus marele fundaş italian, la Fox Sports.
El a făcut referire la modul inedit în care Franţa a avansat din grupe până în fazele eliminatorii. Francezii au beneficiat de două autogoluri până în faza sferturilor de finală.
În grupe, Franţa a învins Austria datorită autogolului lui Max Wober, iar în remiza cu Polonia punctul a fost obţinut datorită lui Mbappe, care a transformat o lovitură de pedeapsă.
Giorgio Chiellini had jokes after France's win against Belgium in the Euro 2024 Round of 16 pic.twitter.com/RQ6o025DzC
— ESPN FC (@ESPNFC) July 1, 2024
Suporterii pot urmări toate meciurile turneului final Euro 2024, în direct, în Parcul Titan, pe Insula Euro! In fiecare seară, un DJ va întreţine atmosfera pe insulă. Pe 2 iulie, la ora 21.00, după meciul România-Olanda, va concerta Cabron.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Evenimentul este susţinut de Betano şi Hidroelectrica.
- Citește și
- Profită Edi Iordănescu? Indiciul pe care Ronald Koeman l-a dat înainte de România - Ţările de Jos: "Să nu ne panicăm"
- OFICIAL | Revoluţie la o echipă importantă din Superliga! Şapte jucători, OUT înainte de noul sezon: ”Mulţumim!”
- Florinel Coman nu s-a antrenat, cu o zi înainte de meciul cu Ţările de Jos! Ce şanse sunt să fie pe teren în optimile EURO 2024
- Vedeta Olandei a remarcat trei jucători din echipa României. Laude la adresa tricolorilor: ”Au fotbalişti ce pot dribla”
- Selecţionerul "a lovit" cu o ironie, după eliminarea de la EURO 2024: "Cred că a fost pană de curent în autobuzul VAR"
- "Sunt bine". Problema depăşită de Răzvan Marin înainte de România - Ţările de Jos: "Nu văd ca o revanşă după sezonul de la Ajax"
- Întrebarea pe care Edi Iordănescu a auzit-o des în rândul fotbaliştilor, înainte de România - Ţările de Jos! "Ar fi fabulos să mergem în sferturi"
- VIDEO | Gestul făcut de Daniel Popa la prezentarea echipamentelor FCSB, când camerele erau îndreptate spre el
- FOTO | Echipamentul cu care FCSB va juca pe teren propriu! MM Stoica a prezentat cele trei variante: "Foarte mulţi suporteri ne-au cerut"
- OFICIAL | Surpriză totală! A jucat în sezonul trecut la Dinamo, dar a semnat cu Steaua: ”Bine ai venit!”
- Anunţ major! Primul derby din Bucureşti din noul sezon NU se va juca pe Arena Naţională. Mutarea la care nu se aşteptau fanii
- A plecat de la Oţelul şi l-a ”înţepat” pe Dorinel Munteanu! Strategia ”Neamţului”, criticată de un jucător cu experienţă: ”Mi se pare exagerat”
- LIVE TEXT | Portugalia - Slovenia, ACUM, pe Orangesport.ro. Primele acţiuni ofensive ale lusitanilor
- ULTIMA ORĂ | FCSB şi-a prezentat echipamentele pentru sezonul 2024-2025. Modele inedite faţă de cele din sezonul trecut
Afla mai multe despre: giorgio chiellini, giorgio chiellini franta belgia, franta belgia euro 2024