Diego Zivulic, golgheterul celor de la Oţelul Galaţi după trei etape, a vorbit despre începutul său excelent de sezon alături de Oţelul, cât şi despre metodele antrenorului său, Dorinel Munteanu.
Diego Zivulic a dezvăluit cheia din spatele succesului echipei sale, Oţelul, după primele trei etape ale noului sezon. Formaţia care a încheiat în forţă play-out-ul sezonului trecut are planuri mari în acest sezon, pe care vor încerca să le transforme în realitate, pas cu pas.
Istoria s-a repetat la Bucureşti între FCSB şi Oţelul Galaţi. Gălăţenii s-au impus cu scorul de 2-0 în partida disputată în Ghencea. Juri Cisotti şi Diego Zivulic au înscris pentru oaspeţi, care au devenit lideri în clasament după victoria în faţa campioanei României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Diego Zivulic: "Nu ar fi corect acum să ne lăudam peste măsură"
"Am învins campioana României vineri seară, a fost frumos, dar deja suntem în ziua de sâmbătă şi trebuie să începem să ne gândim, să pregătim meciul viitor, cu Hermannstadt. Trebuie să continuăm cu muncă şi cu disciplină. Da, putem face un campionat mai bun decât în anul precedent.
Nu ar fi corect acum să ne lăudăm peste măsură că am învins campioana sau că suntem pe locul 1. Să facem puncte multe în continuare, apoi vom vedea ce va fi.", a declarat Zivulic, conform GSP.
Întrebat despre experienţa cu antrenorul echipei, Dorinel Munteanu, Zivulic a recunoscut că fostul internaţional român îşi doreşte ca jucătorii săi să muncească şi să dea totul pe teren.
"Vrea să transmită echipei stilul său, unul exclusiv de muncă multă. Da, trebuie să fii tare mental. E vorba de muncă şi de disciplină. Nu este uşor să munceşti cu Dorinel Munteanu, dar când tragi linie... Eşti bine şi eşti mulţumit. Merită efortul. Deşi e greu. Dacă eşti jucător străin şi nu ai rezultat, există pericolul să cazi. E greu, dar când este bine, eşti bucuros.", a mai spus Zivulic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Croatul a continuat şi a vorbit despre antrenamentele efectuate de gălăţeni la Vatra Dornei, destinaţie preferată a lui Dorinel Munteanu pentru cantonamentele echipei.
"Eu am fost în jumătate din Europa şi n-am avut astfel de antrenamente. Ce poţi să faci? Te antrenezi! Dacă vrei, bine, dacă nu, pleci acasă! Ăsta e stilul antrenorului şi trebuie să te supui. Nu se comentează.", a mai spus Zivulic.
- Citește și
- Louis Munteanu, titular la Fiorentina! Minute pentru atacantul dorit de mai multe echipe din Superliga
- Gheorghe Hagi, un nou mesaj despre preluarea echipei naţionale. Când va oferi un răspuns: "Veţi afla în ce direcţie voi merge"
- Ana Bogdan şi Irina Begu, eliminate de la Jocurile Olimpice. Adversare de top pentru jucătoarele din România
- FOTO | Brazilianul Endrick, prezentat la Real Madrid!
- Farul negociază o revenire de senzaţie, dar recunoaşte că are concurenţă! Nu e Louis Munteanu: "Am vorbit, e adevărat"
- Cristi Săpunaru, lăudat de un coleg de la Rapid: ”De asta îl respectăm toţi”. Cum îi ajută pe cei tineri
- ALERTĂ | Răzvan Marin, în pole position pentru un transfer important! Ce club îl vrea
Afla mai multe despre: otelul galati, diego zivulic, dorinel munteanu, fcsb, otelul