Publicaţia ABC de Sevilla relatează, miercuri, că locuinţa fundaşului Sergio Ramos a fost călcată de hoţi, săptămâna trecută, când jucătorul evolua în meciul din Liga Campionilor dintre Sevilla FC şi RC Lens, pe Estadio Sanchez Pizjuan.
Mai mulţi indivizi au pătruns prin efracţie în reşedinţa sa principală, cunoscută sub numele de Finca La Alegria, în Bollulos de la Mitacion, în regiunea La Juliana, la aproximativ douăzeci de kilometri de Sevilla.
Hoţii au reuşit să treacă peste sistemele de securitate pentru a avea acces în casă în timp ce cei patru copii ai lui Sergio Ramos (cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani) se aflau acolo împreună cu două dintre bonele lor.
Soţia sa, actriţa şi jurnalista Pilar Rubio, era plecată în interes de serviciu. Infractorii au răscolit locuinţa înainte de a pleca cu bani, ceasuri de lux, bijuterii şi haine de firmă. Copiii şi bonele lor au fost şocaţi, dar nu au fost răniţi. O anchetă a fost deschisă de poliţie în încercarea de a da de urma hoţilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce a plecat de la PSG, Sergio Ramos s-a întors în această vară la clubul din oraşul său natal, Sevilla FC. Jucătorul în vârstă de 37 de ani, care a jucat două meciuri până acum în acest sezon, deţine mai multe proprietăţi în regiunea sa natală. Finca La Alegria este cea mai cunoscută, având 44 de hectare, piscine, teren de padel şi teren de fotbal.
Aici fostul căpitan al lui La Roja şi soţia sa s-au căsătorit în 2019. Proprietatea găzduieşte, de asemenea, ferma de armăsari "SR4", unul dintre principalele proiecte ale campionului mondial din 2010, care obişnuieşte să îşi petreacă vacanţele acolo şi să îşi invite unii dintre coechipierii săi. Kylian Mbappé şi Achraf Hakimi au stat acolo în ultimii ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sergio ramos, hoti, fc sevilla