Erling Haaland (23 de ani) a fost criticat după returul dintre Manchester City şi Real Madrid, unul în urma căruia campioana Europei nu-şi va mai putea apăra trofeul cucerit anul trecut.
Manchester City a fost eliminată din sferturile Ligii Campionilor. După 3-3 la Madrid cu Real, a fost remiză la returul de pe ”Etihad”, 1-1, iar la loviturile de departajare, campioana Europei a fost învinsă cu 3-4.
Haaland, criticat după un nou meci fără gol marcat
Erling Haaland, cel care trebuia să fie principalul pericol pentru poarta spaniolilor, a făcut un meci şters, cu toate că a lovit bara în prima repriză.
Iar la finalul celor 90 de minute, atacantul norvegian a fost schimbat. Nu a mai jucat în cele 30 de minute suplimentare de prelungiri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În locul său a fost introdus Julian Alvarez, iar campionul mondial a fost şi cel care a executat prima lovitură de departajare a lui Manchester City. La fel ca în finala cu Franţa, argentinianul a marcat de la punctul cu var.
Iar după eliminarea ”cetăţenilor” din Liga Campionilor, Haaland a fost ”mitraliat” de presa engleză, care a notat că vârful lui Pep Guardiola a fost din nou şters într-un meci mare, la fel cum a făcut şi în duelurile cu Liverpool (1-1) şi Arsenal (0-0) din Premier League.
”Încă un meci mare, încă un joc în care Haaland nu se poate impune. A căzut îngrozitor sub aşteptări, iar în patru meciuri împotriva lui Real, unde ar fi destinat să ajungă într-o bună zi, nu a arătat nimic.
Haaland a fost încătuşat de Antonio Rudiger. Nu a putut să-şi desfăşoare jocul, iar după 90 de minute i-a cerut lui Guardiola să-l scoată de pe teren”, au scris cei de la GOAL.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cotat la 180 de milioane de euro, Erling Haaland a jucat 92 de meciuri şi a livrat 83 de goluri şi 15 pase decisive de când joacă la Manchester City.
- Citește și
- Prima decizie a celor de la Barcelona pentru Ronald Araujo, după eliminarea din sferturile Ligii Campionilor
- Plusul pe care îl avea Chiricheş faţă de Drăguşin. Aspectul subliniat de fundaşul de la FCSB: ”Nu aş putea să compar” | EXCLUSIV
- "A colaborat cu Ancelotti şi De Zerbi", iar MM Stoica i-a oferit un post oficial la FCSB. Răspunsul pe care l-a primit | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: erling haaland, manchester city, liga campionilor