Preşedintele celor de la Rapid, Viorel Moldovan, a dezvăluit ce avertisment le-a transmis vedetelor lui Marius Şumudică, Aaron Boupendza (28 de ani) şi Clinton N'Jie (31 de ani).
Rapid este una dintre cele mai în formă echipe din campionatul României şi începe să arate din ce în ce mai bine sub bagheta lui Marius Şumudică.
Dan Şucu a fost extrem de activ pe piaţa transferurilor şi a adus mulţi jucători la formaţia de sub Podul Grant. Unii au confirmat deja, alţii încă sunt în perioada de adaptare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din cea de-a doua categorie fac parte şi atacanţii Aaron Boupendza şi Clinton N'Jie, jucători cu cărţi de vizită peste nivelul obişnuit al Superligii României.
Boupendza şi N'Jie, avertizaţi de conducerea clublui Rapid
Dar chiar şi aşa, cele două noi vedete pe care le-a obţinut Marius Şumudică la Rapid au primit un avertisment clar din partea conducerii giuleştene în momentul în care semnau cu echipa bucureşteană.
”Atunci când am semnat contractele cu Boupendza şi N'Jie, i-am avertizat să nu subestimeze campionatul nostru pentru că chiar dacă nu e atât de spectaculos, este un campionat complicat, dificil.
Dacă vii şi crezi îţi va fi uşor şi intri în teren în vârful degetelor, greşeşti şi va fi greu pentru tine. Văd că au asimilat, sunt jucători de calitate şi acest lucru se vede. Jucători care au o anumită experienţă, au jucat la un anumit nivel”, a declarat Viorel Moldovan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Până în momentul de faţă, Aaron Boupendza a jucat cinci meciuri şi a marcat două goluri pentru Rapid, în timp ce Clinton N'Jie, care a fost protagonistul unui episod controverat în meciul cu UTA (2-0), a evoluat în patru partide şi a punctat o dată.
- Citește și
- Mizează pe jucătorii din Superliga în preliminariile din Africa! Dinamo trimite cei mai mulţi jucători
- Marcel Puşcaş, uimit de ce arată Patrick Petre la Liga 2: ”Sper să ajungă acolo unde îi e locul”
- Golubovic s-a supărat pe fanii lui Dinamo după ce s-a accidentat. De la ce a pornit totul
Afla mai multe despre: rapid, marius sumudica, viorel moldovan, superliga