You are here:

Ianis Zicu, intervenţie maraton! Pe cine şi-a vărsat supărarea: "Fotbalul românesc nu este pe un drum bun. Este ruşinos"

Ianis Zicu, intervenţie maraton! Pe cine şi-a vărsat supărarea: "Fotbalul românesc nu este pe un drum bun. Este ruşinos"

Farul

Comentarii

Antrenorul Farului, Ianis Zicu, şi-a vărsat supărarea pe arbitrii partidei cu CSM Slatina, terminat cu scorul de 1-1, în Liga 2.

La final, Ianis Zicu a acuzat vehement maniera de arbitraj a centralului Mircea Ardelean, care a culminat cu anularea golului marcat de Liviu Mihai în minutul 40.

“Un meci controlat în totalitate de noi, o partidă bună făcută de băieţi şi sunt foarte, foarte mândru de felul în care au jucat şi au reacţionat. Din păcate, în 2021, trăiesc, după 32 de ani de când m-am apucat de fotbal, un arbitraj care-mi lasă un gust amar. După meci, am aflat că acelaşi arbitru, la meciul cu Ripensia Timişoara, nu a dat un gol valabil, când intrase mingea în poartă o jumătate de metru, iar în aceeaşi fază fusese şi henţ, deci penalty pentru noi. Pun doar un punct în plus în clasament, nu trei, deşi ar fi fost gol de 1-0 în prima repriză. Astăzi, a fost foarte inteligent pentru că la golul anulat a fluierat înainte de a intra mingea în poartă, pentru că a simţit pericolul. Nu a fost nimic, avem reluările, toată lumea a văzut acest lucru. Dar nu poţi vorbeşti cu ei, nu poţi să le spui nimic.

Mi-a dat galben, după care nu am mai vorbit deloc în a doua repriză, tocmai pentru a nu fi eliminat. Am spus că vreau să am un comportament cât se poate de decent, dar, de multe ori, ajungi să cedezi. Te întrebi dacă eu, Tibi Curt, Marica încurcăm pe cineva pentru că am jucat fotbal, dar nu suntem genul de oameni care să stăm prin birouri, să sunăm şi să ne împrietenim doar de dragul de a avea un arbitraj bun sau a sta la un pahar de vin şi să ne apropiem de oamenii care conduc fotbalul românesc. Cred că fiecare trebuie să-şi facă treaba, iar cei care conduc să fie echidistanţi. Astăzi, din păcate, mi-au arătat că nu este aşa. Fotbalul românesc nu este pe un drum bun. Este ruşinos ce se întâmplă şi ar trebui să le dea de gândit, pentru că aceşti jucători, care muncesc, au familii şi suferă.

Pentru ei este un job şi vreau să cred că aceşti arbitri, când ajung acasă, se gândesc un pic la cât rău pot să facă acestor oameni prin deciziile pe care le iau. Se vede foarte clar că nu ofsaid, că nu e nimic. M-a întrebat cineva dacă se implementează VAR-ul. Din punctul meu de vedere, la cum suntem noi, românii, cred că o să găsim soluţii să nu poată să fie decisiv VAR-ul. O să fie maniera de arbitraj astfel încât să nu existe faze pentru VAR. O să oprească jocul acolo unde trebuie şi tot va fluiera aşa cum câteodată, trebuie, din păcate. Mi-e greu să spun lucrul acesta, pentru că antrenez de doi ani şi m-am abţinut până acum, dar încep să le dau dreptate antrenorilor cu experienţă, pe care îi văd frustraţi şi nervoşi, pentru că trăiesc astfel de momente şi o echipă poate să-şi rateze obiectivul dintr-o decizie a unui arbitru. Există nervi, există frustrare. Jucătorii pun suflet, au arătat că vor să câştige meciul, au jucat, dar, din păcate, rezultatul a fost acesta. Cred în continuare în şansele pe care le avem. Mai sunt două meciuri, avem şansa de a face 6 puncte şi sper să reuşim acest lucru, pentru că este o muncă extraordinară”, a spus Ianis Zicu, cel care a vorbit şi despre faptul că, după mai mult de trei luni, federaţia nu a luat nicio decizie în cazul meciului cu Universitatea Cluj, care ar fi trebuit omologat cu scorul de 3-0, în viziunea constănţenilor. 

“Ne amână de aproape patru luni pentru o decizie firească, normală. Tocmai pentru a nu ne da punctele în clasament, tocmai pentru a fi jos, tocmai pentru a nu putea să emitem pretenţii la play-off. Iar atunci când ni le vor da, să nu mai putem face nimic cu ele. Eu le-am zis şi jucătorilor mei că, din punctul meu de vedere, echipa are 28 de puncte astăzi. Acele puncte le avem de mult timp, doar că au lungit-o şi o fac de o manieră, din punctul meu de vedere, josnică. Nu există niciun temei regulamentar, nu există nimic prin care să poţi să amâni o decizie de această manieră. Ştiu foarte clar că atunci când eram jucător, acum mulţi ani, şi erau datorii către jucătorii din fotbalul românesc, că, la fel, se intervenea pe la comisii şi se amâna. Până la urmă, jucătorii câştigau ce era al lor, dar luau atunci când şi cluburile reuşeau să facă plăţile, ca să nu fie depunctate. Acum este un alt caz, acesta de a ţine alte echipe şi a avea, probabil, interese pentru echipele care au stadioane noi. Din păcate, noi la Constanţa nu avem un stadion nou. Fotbalul românesc este într-o continuă cădere şi îşi doresc foarte mult ca echipele care au un pic mai multă susţinere din partea primăriilor şi a oamenilor apropiaţi de cei care conduc fotbalul să promoveze. Asta este ce am simţit eu astăzi, pe teren. Îmi pare rău dacă jignesc pe cineva, dar atât am văzut şi asta pot să spun”. 

Avertizat cu cartonaş galben la faza golului anulat, Ianis Zicu a dezvăluit că a evitat să mai discute cu arbitrul în repriza secundă, pentru a nu fi eliminat:

“Tot jocul a fost la o singură poartă. Doar un moment de neatenţie, la începutul reprizei a doua, când au şi marcat. A fost o poziţionare greşită a lui Carabela. Poate, dacă ar fi simţit şi el în teren, ca de altfel toţi colegii săi, că poate să fie mai agresiv, nu se întâmpla aşa. Orice contact, de orice fel, era fault. Chiar am avut o discuţie cu doamna arbitru, al patrulea oficial. La o fază, striga la un jucător: <Ia mână de pe el!>. I-am spus că poate eu i-am cerut eu să facă fault şi să-l lase să ţină mâna pe adversar, să nu treacă în treimea periculoasă a terenului. Mi-a răspuns că ei încearcă să ajute. Trebuia să ajutaţi şi în momentul în care s-a marcat golul şi s-a văzut clar că nu a fost nimic. Să spui că este gol şi ajutai arbitrul de centru, pentru că de aceea sunteţi pe margine. Dar tot timpul, domnii arbitri au explicaţii, tot timpul ei sunt cei care deţin adevărul absolut. Noi am jucat fotbal, dar nu ne pricepem atât de mult la arbitraj şi întotdeauna găsesc o portiţă să iasă din situaţiile dificile în care îi punem prin întrebările noastre. Şi întrebările trebuie să fie cu puncte de exclamaţie, toate puse acolo unde trebuie, ca nu cumva să se înţeleagă altceva şi după aceea să fii pedepsit şi chemat la comisii şi suspendat. Nu am vorbit deloc repriza a doua, a vorbit doar Daniel Florea. Mi-am văzut de treaba mea, am stat cuminte, tocmai pentru a nu fi avertizat cu al doilea cartonaş galben şi trimis în tribună.

Pe lângă aceste lucruri, doar trei minute de prelungire. De câte ori suntem la egalitate sau conduşi, primim trei minute. S-au făcut 5-6 schimbări, multe întreruperi de joc ale arbitrului, prin care el, pur şi simplu, părea că trage de timp. Oprea jocul, stătea de vorbă cu jucătorii şi le tot explica. A fost un arbitraj urât, pe care, sincer, sper să nu-l mai am toată cariera mea. Sper să am norocul să nu mă mai arbitreze acest arbitru. Cu toate că, la ceea spun acum, s-ar putea să mi-l trimită chiar etapa următoare”, a mai spus antrenorul Farului. 

Afla mai multe despre: ianis zicu 

viewscnt
Articole similare