Poli Timişoara a reuşit să se impună acasă ,cu scorul de 2-0, în faţa Gloriei Buzău. Bănăţenii au înscris ambele goluri în a doua repriză, într-un interval de 6 minute, Mera 61', Codreanu 67' şi au urcat pe locul al doilea în Liga a 2-a.
Buzoienii, în schimb, îşi continuă parcursul în divizia secundă, în ciuda faptului că au fost la un pas de desfiinţare şi se află pe locul al 10-lea în campionat. Gloria aşteaptă investiţii externe dacă îşi va continua existenţa şi după finalul acestui sezon. În urma partidei, ambii antrenori au dat declaraţii despre meciul urmărit.
”Am pierdut jocul de azi foarte uşor, le-am făcut cadouri cele două goluri celor de la Timişoara. Ne-am obişnuit să fim ca cireşarii, să facem simpla prezenţă şi să mergem acasă. Le-am spus şi acum că mai bine se desfiinţa, mergeam acasă şi asta este. Acum vine meciul cu Rapid şi sperăm să avem o altă atitudine şi să câştigăm cele 3 puncte”, a declarat Ilie Stan, tehnicianul Gloriei, la sfârşitul meciului.
”Un meci cu miză foarte mare, întâlneam Gloria Buzău, o echipă care joacă un fotbal bun, care-ţi pune probleme. Mă bucur foarte mult pentru cele 3 puncte, pentru consistenţa arătată în repriza a doua. Sunt bucuros că, la cum arată clasamentul, poate fi o victorie vitală”, a spus mulţumit Dan Alexa, tehnicianul lui Poli, după prestaţia baieţilor săi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: asu poli timişoara, gloria buzău