You are here:

În ce ţară şi-a mutat Argentina meciurile amicale, după ce China a anulat partidele pe fondul nemulţumirilor legate de Messi

În ce ţară şi-a mutat Argentina meciurile amicale, după ce China a anulat partidele pe fondul nemulţumirilor legate de Messi
Comentarii

Selecţionata Argentinei va juca două partide în Statele Unite luna viitoare, după ce autorităţile sportive chineze au anulat amicalele cu echipa campioană mondială, pe fondul reacţiilor legate de faptul că Lionel Messi nu a jucat într-un meci al lui Inter Miami în Hong Kong, relatează Reuters.

Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat joi că echipa antrenată de Lionel Scaloni va înfrunta El Salvador la 22 martie, pe Lincoln Financial Field din Philadelphia, înainte de a da piept cu Nigeria în 26 martie, la Coliseum din Los Angeles.

Argentina urma să joace cu Nigeria în oraşul chinez Hangzhou şi să înfrunte Coasta de Fildeş la Beijing, dar faptul că Messi nu a intrat pe teren pentru Inter Miami la Hong Kong la începutul acestei luni a provocat o furie generalizată în rândul fanilor.

Messi a fost considerat inapt pentru a juca în amicalul care a atras 40.000 de fani şi la care unii spectatori au plătit până la aproape 5.000 de dolari HK (640 de dolari) pentru un bilet.

Presa de stat chineză, politicienii din Hong Kong şi fanii au reacţionat cu furie trei zile mai târziu, când atacantul argentinian în vârstă de 36 de ani a intrat de pe bancă pentru a juca într-un meci amical la Tokyo împotriva lui Vissel Kobe.

Într-o înregistrare video postată luni pe Weibo, una dintre cele mai mari platforme de socializare din China, Messi, de opt ori câştigător al Balonului de Aur, a declarat că absenţa sa de la meci a fost cauzată de o inflamaţie la aductor.

Afla mai multe despre: argentina 

viewscnt
Articole similare