You are here:

În "depresie fotbalistică", jucătorul adus de Balint s-a despărţit de Universitatea Craiova şi a găsit liniştea necesară tot în Superligă! "Nu cred că e un pas înapoi"

În "depresie fotbalistică", jucătorul adus de Balint s-a despărţit de Universitatea Craiova şi a găsit liniştea necesară tot în Superligă! "Nu cred că e un pas înapoi"
Comentarii

Unul dintre fotbaliştii aflaţi sub contract cu Universitatea Craiova a făcut o dezvăluire surprinzătoare. Întrucât a ajuns într-o "depresie fotbalistică" în Bănie, a schimbat aerul, dar din vară e aşteptat înapoi pe "Ion Oblemenco", conform contractului.

Unul dintre străinii apreciaţi de la Universitatea Craiova, în "depresie fotbalistică". A plecat în Superligă şi a găsit din nou plăcerea de a juca

În vară, Universitatea Craiova aşteaptă înapoi un fotbalist cu experienţă, dar care a suferit la a doua aventură pe "Ion Oblemenco". Fundaşul dreapta Ivan Martic (32 de ani) a ales Universitatea Cluj, în iarnă, dar doar sub formă de împrumut până la finalul sezonului. 

Elveţianul a recunoscut acum că a fost nevoit să ia această decizie. De asemenea, Ivan Martic a oferit o explicaţie a formei sale slabe de la revenirea la Universitatea Craiova, în iulie 2022, contrar primei perioade în Oltenia, între 2017-2020, când a fost om de bază. 

"Mă simt foarte bine aici (n.r. - la U Cluj). La Craiova eram cumva într-o depresie fotbalistică. Mister (n.r. - Ioan Ovidiu Sabău) m-a trezit, mă simt foarte bine alături de echipă, familia e foarte bine. Nu cred că e un pas înapoi, chiar dacă suntem în play-out.

Pentru mine e important să joc, să am poftă de joc. Eu mai am un an contract cu Craiova, mă simt bine aici, dar primul obiectiv e menţinerea în prima ligă şi vom vedea după.

La Craiova e un oraş mai mic, oriunde se vorbeşte doar despre fotbal, e totul mai tensionat. Clujul e un oraş mare, dar e mai liniştit, lumea te lasă în pace", a declarat Ivan Martic pentru Zcj.ro.

Ivan Martic se luptă pentru evitarea retrogradării cu U Cluj

Ivan Martic a bifat şase meciuri la U Cluj, club care are misiunea de a se salva de la retrogradare. 

"Avem meciuri din trei în trei zile, mulţi jucători nu sunt 100%. Campionatul e strâns şi nu putem să nu ne gândim şi la asta. Va fi şi pentru Sibiu foarte greu, ei sunt în spatele nostru în campionat, sigur se gândesc la asta", a mai spus fundaşul dreapta care încă aparţine de Universitatea Craiova

Afla mai multe despre: ivan marticlaszlo balintivan martic u clujtransferuri universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare