You are here:

În "gardă" pentru ce s-ar putea întâmpla la EURO 2024, Maria Iordănescu intervenit în numele familiei! "Nivelul de bullying, răutate şi invidie e ridicat"

În "gardă" pentru ce s-ar putea întâmpla la EURO 2024, Maria Iordănescu intervenit în numele familiei! "Nivelul de bullying, răutate şi invidie e ridicat"

Echipa națională

Comentarii

Maria Iordănescu, sora selecţionerului României, a vorbit despre un subiect sensibil cu care familia s-a confruntat de-a lungul anilor. Ea şi-ar dori ca jignirile şi invidia să înceteze din partea anumitor persoane, într-o intervenţie din preajma EURO 2024.

Maria Iordănescu, mesaj pentru oamenii care vor fi cu ochii pe România la EURO 2024

Naţionala României debutează la EURO 2024, luni, de la 16:00, cu Ucraina, iar presiunea se va muta pe selecţionerul Edi Iordănescu şi tricolorii aleşi pentru meciul de la Munchen. 

Înainte de startul grupei din care mai fac parte Belgia şi Slovacia, Maria Iordănescu a vorbit, la SportCast cu Sile, şi despre criticile şi jignirile pe care familia le-a suportat de-a lungul anilor. 

"Oamenii de acasă nu ştiu dacă se vor schimba, dar să încerce pe cât de mult posibil să se cenzureze. Ai ceva cu reuşitele antrenorului respectiv, dar nu da în familie, nu o lua la modul personal de a jigni. Eu, cât de cât, am fost obişnuită cumva, că am crescut cu chestia asta şi cu hate-ul ăsta în mediul online de mulţi ani. Personal, mi-a fost greu la început, pentru că oamenii se uitau la mine, eram fată şi nu vrei să vezi ce comentarii şi... dar ştiam educaţia de acasă, cum mă comportam în societate, cât de mult contează pentru mine imaginea mea care oglindea restul familiei. 

O să dau un exemplu şi o leg şi de Campionatul European, dacă vorbim despre acest lucru. În 2016, când eram în Franţa la EURO, după meciul cu Albania, pe care nu l-am putut vedea pentru că mi se făcuse rău şi fraţii, şi tatăl meu n-au mai fost de acord să particip la al treilea meci. 

Când s-a terminat meciul, am luat telefonul să văd scorul (n.r. - 0-1 Albania), iar atunci a fost un moment negru în faţa ochilor şi am văzut un filmuleţ trimis pe Facebook de nişte puşti, copii, care efectiv cântau şi îmi adresau mie cuvinte urâte, nici măcar tatălui. Eu ce vină am? Timpul a trecut, eu gestionez lucrurile astea, dar să se gândească că cei cărora le îndreptăm cuvinte de genul ăsta au familie. Fratele meu are trei copii, trei băieţi, sunt la un click distanţă să vadă toate lucrurile astea şi spun că nu cred că le fac bine şi sunt copii", a declarat Maria Iordănescu

Maria Iordănescu: "Mama spune: 'Lasă-i, să-i ierte Dumnezeu'"

Valeria Iordănescu este cea care încearcă să se izoleze de aceste atacuri asupra celor din familie. 

"Trăim într-o ţară unde sunt multe greutăţi, sunt mult frustrări, oamenii uneori sunt nemulţumiţi cu starea lor şi îşi revarsă nervii către tot ce pot sau către ceea ce iubesc. Iubesc naţionala, vreau rezultate şi dacă nu se întâmplă asta îmi revărs frustrarea către oamenii din domeniu. Înţeleg, dar se poate face şi prin alt nivel. Nivelul acesta de bullying, răutate şi invidie e ridicat şi mi se pare că nu mai vorbim despre un lucru corect şi bun. 

Mama nu citeşte. Mama are prea multă credinţă, e un om credincios şi îl iubeşte pe Dumnezeu. Chiar dacă ar auzi... Răutatea asta îndreptată către familia noastră în ultima perioadă nu a venit doar din mediul online. Mama nu urmăreşte răul care vine, mai auzi de la televizor şi din stânga, dreapta, dar mama spune <<Lasă-i, să-i ierte Dumnezeu>>", a mai spus Maria Iordănescu, la SportCast cu Sile. 

În primul meci de la EURO 2024, Germania a învins categoric Scoţia, scor 5-1, iar în ziua a doua de la Campionatul European sunt programate alte trei meciuri spectaculoase. 

Afla mai multe despre: edi iordanescumaria iordanescuromania euro 2024euro 2024 

viewscnt
Articole similare