Răzvan Lucescu (55 de ani) este omul momentului în fotbalul din Grecia. Antrenorul român este foarte aproape de un nou titlu cu PAOK, după ce a umilit-o în cea mai recentă etapă pe rivala Panathinaikos, antrenată de ”Împăratul” Farih Terim.
PAOK Salonic, antrenată de tehnicianul român Răzvan Lucescu, a învins-o pe Panathinaikos Atena, scor 4-1, în penultima etapă din play-off-ul campionatului grec.
În urma acestui rezultat, a fost anunţată despărţirea clubului din capitala Greciei şi antrenorul Fatih Terim. Eşecul suferit în faţa echipei lui Răzvan Lucescu a fost ultimul dintr-o serie de trei la rând.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De partea cealaltă, datorită acestei victorii uriaşe, PAOK Salonic a urcat pe primul loc în Grecia, cu 77 de puncte. Următoarea clasată este campioana din sezonul trecut, AEK Atena, cu 75 de puncte.
Astfel, în ultima etapă, echipa lui Răzvan Lucescu are nevoie de o victorie pe terenul celor de la Aris pentru a deveni campioana Greciei. Rivala AEK joacă pe teren propriu cu Lamia.
Dar atâta timp cât PAOK îşi face treaba şi va îşi va câştiga meciul, rezultatul din partida lui AEK nu va mai conta pentru soarta campionatului.
Panduru, laude pentru Răzvan Lucescu, antrenorul român care face legea în străinătate: ”Este pe primul loc. Câştigă campionatul”
Acest posibil nou campionat a lui Răzvan Lucescu la PAOK Salonic a fost lăudat şi de Basarab Panduru. Expertul Orange Sport a subliniat că antrenorul român este din nou foarte aproape de o mare performanţă în fotbalul elen.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”E aproape de o mare, mare performanţă. Este pe primul loc, la două puncte în faţa locului doi AEK, câştigătoarea campionatului de anul trecut. Trebuie să câştige ultimul meci la Aris. AEK joacă cu Lamia acasă, care se rezolvă 100% acolo, fiindcă e diferenţă mare.
Dacă PAOK câştigă la Aris, Răzvan câştigă campionatul. Incredibil, dacă îl va câştiga. La un moment dat era pe locul 4, 5. E o mare, mare performanţă. La un moment dat nu mai prindea nici cupele europene”, a declarat Panduru, la Orange Sport.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
Răzvan Lucescu a mai luat campionatul la PAOK Salonik în anul 2019. În acest sezon, a făcut performanţă cu echipa şi la nivel continental, după ce a condus-o până în sferturile Conference League.
De asemenea, în actualul sezon al cupelor europene, fotbalul din Grecia dă o finalistă, pe Olympiakos, în Conference League.
- Citește și
- "Echipa o dau cu trei ore înainte, iar totul funcţionează". Florin Maxim, dezvăluiri despre Corvinul Hunedoara: "Am semnat pe trei ani acum o săptămână"
- Adi Mutu, prezent la antrenamentul echipei. Ce a făcut antrenorul român la mai bine de o lună de la despărţirea de CFR Cluj
- Au cucerit Cupa României şi vor să producă surpriza şi în Europa League: ”Mă gândesc la mai mult. Putem face o figură frumoasă” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: basarab panduru, razvan lucescu, grecia, paok salonic