Emma Răducanu (21 de ani) a fost eliminată de la Australian Open de chinezoaica Yafan Wang (29 de ani), cea care a învins-o şi pe Sorana Cîrstea (33 de ani).
A trecut de Sorana Cîrstea, dar i-a venit de hac şi Emmei Răducanu
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost eliminată, joi, 18 ianuarie, în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Emma Răducanu, acum locul 296 mondial şi care evolua la un grand slam după o absenţă de un an cauzată de accidentări, a fost învinsă de sportiva chineză Yafan Wang, locul 94 WTA, scor 6-4, 4-6, 6-4, după un meci care a durat două ore şi 54 de minute.
În primul tur, Yafan Wang a trecut şi de favorita 22 şi locul 26 mondial, românca Sorana Cîrstea, în trei seturi: 0-6, 7-5, 6-2.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru un loc în optimi, Wang va lupta cu compatrioata sa Qinwen Zheng, locul 15 WTA şi favorită 12.
De asemenea, Sorana Cîrstea nu a trecut mai departe nici în proba de dublu la Australian Open.
Perechea Sorana Cîrstea/Donna Vekic (România/Croaţia) a fost eliminată, încă din runda inaugurală de echipa Demi Schuurs/Luisa Stefani (Ţările de Jos/Brazilia), cap de serie numărul 9, scor 6-2, 7-5.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Carlos Alcaraz, în turul trei la Australian Open. Meci de trei ore şi 29 de minute cu numărul 46 mondial
- NEWS ALERT | Halep revine pe teren, după o pauză de aproape doi ani. Anunţul oficial
- Iga Swiatek a pierdut un set cu Danielle Collins, dar s-a calificat în turul trei la Australian Open
Afla mai multe despre: emma raducanu, tenis, sorana cirstea, australian open