Inter Milano a reuşit o victorie importantă pe terenul celor de la Udinese, echipă la care Răzvan Sava (22 de ani) a fost rezervă.
Inter Milano şi-a revenit după eşecul din duelul cu AC Milan. A câştigat pe un teren dificil
Udinese, cu portarul român Răzvan Sava rezervă, a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de echipa Inter Milano, într-un meci din etapa a şasea a campionatului Italiei.
Învingătorii au marcat prin Frattesi ‘1 şi Martinez ‘45+3, ’47. Au fost primele goluri pentru argentinianul căpitan al Interului în acest sezon din Serie A. Pentru Udinese au înscris Kabasele ’35 şi Lucca ’84.
În urma acestui rezultat, Inter Milano, care şi-a revenit după eşecul din derby-ul cu AC Milan (1-2), a urcat pe locul 3 în campionatul din Italia, cu 11 puncte, în timp ce Udinese ocupă locul 5 în clasament, cu 10 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Partidele Genoa – Juventus şi Bologna – Atalanta au loc tot sâmbătă.
Meciurile Torino – Lazio, Como – Verona, AS Roma – Venezia, Empoli – Fiorentina şi Napoli – Monza se vor disputa duminică, iar confruntarea Parma – Cagliari este programată luni.
- Citește și
- Record uluitor în Premier League. Ce echipă este la al treilea meci consecutiv cu gol marcat în primul minut de joc
- Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă
- NBA | Karl-Anthony Towns, starul echipei Minnesota Timberwolves, transferat la New York Knicks fără să fie anunţat
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano, razvan sava