You are here:

"Interese meschine!". Gică Hagi nu a mai suportat şi o acuză pe Rangers după ce Ianis a fost trimis la echipa a doua: "S-a ajuns prea departe"

"Interese meschine!". Gică Hagi nu a mai suportat şi o acuză pe Rangers după ce Ianis a fost trimis la echipa a doua: "S-a ajuns prea departe"

Fotbal

Comentarii

Ianis Hagi a ajuns să evolueze pentru echipa a doua a celor de la Glasgow Rangers, în acest sezon.

Antrenorul scoţienilor, Philippe Clement, a decis să nu se bazeze pe Ianis Hagi, jucător revenit după un an petrecut sub formă de împrumut în La Liga, la Deportivo Alaves.

Ianis Hagi a avut două variante, cea de a se antrena singur sau alături de echipa a doua a clubului din Glasgow. Internaţionalul român a evoluat deja în mai multe partide pentru formaţia secundă a scoţienilor.

Gheorghe Hagi, tatăl fotbalistului român de la Rangers, a vorbit pe larg despre situaţia fiului său, pe care o consideră injustă pentru fiul său, în condiţiile în care nu ar fi meritat să fie exclus din lotul primei echipe. Managerul tehnic al celor de la Farul crede că este vorba de o serie de interese în jurul situaţiei fiului său de la Rangers, fapt care îl deranjează teribil.

Hagi a evidenţiat faptul că Rangers a avut parte de sezoane foarte bune în perioada în care Ianis evolua ca titular, iar de la momentul accidentării şi împrumutului său în Spania, forma celor de la Rangers s-a deteriorat.

Gheorghe Hagi: "Ianis a fost cel mai bun tânăr de la Rangers"

"Ianis nu vine în primul rând, rămâne afară. El are contract cu Rangers. Apoi, ce i se întâmplă lui la Rangers e o poveste. O poveste urâtă. N-am vrut să vorbesc, dar atât spun. Le transmit şi celor de acolo, e o poveste urâtă. Un jucător care a fost cel mai bun tânăr al lor, s-a accidentat acolo, s-a dus să joace şi s-a întors. Iar acum se antrenează singur.

Sau cu cine se antrenează. Dacă în Vest se întâmplă asta, ce pretenţii să mai avem la noi, în România? Dacă acolo, la nivelul cel mai mare se întâmplă aşa ceva, scuzaţi-mă. Ce pot să înţeleg eu, care am jucat fotbal la nivelul cel mai mare? Am zis să tac. Ianis nu vine în România, rămâne acolo. El a dovedit că poate acolo. A fost cel mai bun tânăr de la Rangers. Am auzit multe, am observat câte se scriu.

Ianis a ieşit cel mai un jucător tânăr de la Rangers. Când a fost Ianis la Rangers, Rangers a câştigat campionatul. Când nu a mai fost, nu a mai câştigat campionatul. Dacă şi cu un jucător care vine şi câştigă campionatul după nu ştiu câţi ani, apoi se accidentează pentru Rangers, jucând acolo, facem aşa... Unde am ajuns?! Ce e în fotbalul ăsta? Unde s-a ajuns?! Prea departe.", a declarat Gică Hagi, la conferinţa de presă după UTA - Farul 1-1.

Prezenţa fiului său în lotul naţionalei României la EURO 2024 este un alt argument adus în discuţie de fostul mare internaţional, în favoarea fiului său, în condiţiile în care Ianis a fost singurul fotbalist din lotul scoţienilor prezent la Campionatul European din Germania.

"Ăsta e punctul meu de vedere, ca fost mare fotbalist. El a dat totul pentru Rangers, e iubit de public, cum să nu se antreneze cu echipa mare? E singurul lor jucător de naţională. Ce interese sunt acolo? Până unde au ajuns interesele?! E jucătorul care v-a făcut campioni alături de ceilalţi, de Gerrard şi de ceilalţi! Şi tânăr, are 25 de ani. Şi e singurul care a fost la EURO, jucând.

În Vest, unde credem că există exemple. Nu credeam niciodată că în fotbal se va ajunge la aşa ceva, la interese atât de meschine. MESCHINE! E grav că se întâmplă aşa ceva", a continuat Hagi.

De asemenea, Gică Hagi este convins că decizia luată de cei de la Rangers în privinţa lui Ianis Hagi a fost luată deşi Ianis s-a comportat exemplar în relaţia cu oficialii clubului său.

"El i-a respectat pe toţi, a făcut bine acolo. Antrenorul i-a zis «ori te antrenezi singur, ori cu echipa a doua». A fost trimis acolo. Antrenorul i-a zis, nu cum spune el, că nu a făcut nimic. El i-a zis! E dureros. Îl arunci. E un jucător valoros, când a fost el acolo, Rangers a câştigat campionatul.

E oare întâmplare? Sunt nişte fapte! Eu le spun acum ca să au audă şi ei. Dacă acolo se face aşa, păi în România e posibil orice. Dacă în Anglia s-a ajuns la aşa ceva... El mai are contract un an cu Rangers, nu doi sau 3. Chestia gravă e că el s-a întors şi nu s-a dus să se antreneze cu echipa mare, unde şi-a rupt piciorul, unde a stat un an şi ceva.

Iar înainte a ieşit campion, deci a dovedit că e super. La 22 de ani a ieşit cel mai bun pasator. Acum nu mai e bun, că zice un director şi un antrenor. Păi dacă la ei se întâmplă asta, la noi ce să mai zicem?", a mai spus Gheorghe Hagi.

Afla mai multe despre: ianis hagigheorghe hagirangersphilippe clement 

viewscnt
Articole similare