Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, a venit cu cea mai surprinzătoare variantă de antrenor la FCSB, după plecarea lui Nicolae Dică. El l-a propus pe Ionuţ Chirilă (59 de ani), un antrenor care are puncte comune cu tactica aleasă de Gigi Becali la echipa bucureşteană.
Basarab Panduru îl propune pe Ionuţ Chirilă la FCSB: "Dacă vrei posesie, poţi încerca"
Ionuţ Chirilă, "o pată de culoare" în fotbalul românesc, aşa cum îl caracterizează Mihai Stoica, e liber de contract din decembrie 2021, atunci când s-a despărţit cu scandal de Academica Clinceni.
Nicolae Dică a plecat oficial de la FCSB, iar Gigi Becali are câteva variante pentru postul de antrenor, dintre care doi sunt liberi de contract, iar ceilalţi doi antrenează în Superligă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, Basarab Panduru i-a indicat lui Gigi Becali un alt antrenor liber de contract, Ionuţ Chirilă, cel care s-a lăudat adesea cu generaţiile pe care le-a avut pe mână, precum cea de la Dinamo Bucureşti şi Concordia Chiajna.
"Ionuţ Chirilă cum ţi se pare dacă tot vrei posesie? Da, la FCSB. Nu vine că e dinamovist sau ce? Dacă vrei posesie, omul a făcut posesie, a făcut echipele să joace fotbal, chiar şi cu jucători necunoscuţi. La Chiajna a făcut dintr-o echipă de necunoscuţi... Şi la Petroşani echipa juca fotbal. Dacă vrei posesie, poţi încerca, dar îi trebuie timp, să-l laşi în pace", a declarat Basarab Panduru pentru Orange Sport.
Mihai Stoica l-ar fi dorit la academia FCSB
În urmă cu un an, întrebat dacă Ionuţ Chirilă ar fi avut loc la FCSB, Mihai Stoica a recunoscut că l-ar fi văzut pe un post în cadrul academiei.
"E o pată de culoare profesorul. Nu ai cum să nu recunoşti că e o pată de culoare în peisajul autohton. E simpatic. Îl ştiu pe John de când era antrenor la Dinamo, a scos jucători, a strâns o generaţie de jucători şi acolo doar antrenorul scoate jucători. A scos mulţi, foarte mulţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Da, e cumva legat de Dinamo cam tare, dar, mă rog, ar fi fost (n.r. - o variantă pentru academia celor de la FCSB). Sigur că da", susţinea managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, în noiembrie 2021.
- Ionuţ Chirilă a reuşit să propulseze fotbalişti precum: Neluţ Roşu, Florin Purece, Victor Râmniceanu, Cătălin Hîldan, Mihai Tararache, Florentin Petre, Cezar Dinu, Laurenţiu Lică sau Popistaşu.
De altfel, Ionuţ Chirilă şi-a imaginat cum ar fi să antreneze FCSB, în trecut: "Dacă sunt antrenor la Steaua (n.r. - FCSB), garantez cu credit de 500.000 de euro că iau titlul. Dacă pierd titlul, Gigi poate să-mi ia banii, iar eu îi restitui şi toate salariile”, spunea antrenorul propus de Basarab Panduru la FCSB.
- Citește și
- De aici a plecat supărarea lui Gigi Becali şi ce replică i-a dat Nicolae Dică într-o discuţie privată. "Adevărul trebuie spus"
- Gigi Becali a dat cărţile pe faţă! Încă două variante pentru FCSB: ”Nu mă pot hotărî”
- EXCLUSIV | Cristi Balaj, taxat de Basarab Panduru după acuzaţiile la adresa lui Cătălin Popa: ”Cred că s-a mers mult prea departe”
- Mihai Pintilii, prima reacţie după plecarea lui Nicolae Dică. Viitorul antrenor al FCSB-ului? ”Când te critică Gigi Becali, ar trebui să te întărească”
- "Aseară a fost circ, nu fotbal. Echipa nu joacă nimic. Nu am pe cine să vând”. Care a fost singurul remarcat al lui Gigi Becali, după înfrângerea de la Cluj
Afla mai multe despre: ionut chirila, fcsb, antrenor fcsb, nicolae dica, gigi becali