Ionuţ Radu are şanse minime să joace la Inter în acest sezon.
Unde ar putea juca Ionuţ Radu, încă în proprietatea lui Inter
Portarul român se află în continuare sub contract cu Inter, dar italienii nu vor să-l păstreze în lot nici în acest sezon, astfel că goalkeeper-ul este nevoit să îşi caute un angajament.
Crescenzo Cecere, unul dintre impresarii lui Ionuţ Radu, a explicat că se caută variante pentru român, iar una dintre destinaţiile cele mai probabile este reprezentată de Franţa.
Portarul a mai evoluat în Hexagon, chiar la Auxerre, club care a retrogradat în sezonul în care românul a apărat acolo. În schimb, o revenire în Premier League este puţin probabilă. Chiar dacă a fost legitimat la Bournemouth, goalkeeper-ul a prins doar 5 meciuri ca titular pentru formaţia din Anglia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Am venit astăzi la sediul clubului pentru a vorbi şi despre situaţia lui. Tatonăm piaţa din Hexagon, poate apare vreo ofertă. Pentru moment totuşi nu avem alte noutăţi în privinţa lui Radu", a anunţat unul dintre agenţii săi, Crescenzo Cecere, declaraţia fiind publicată de Fcinternews.it.
- 3 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ionuţ Radu, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut radu, transfer, ligue 1