You are here:

Irina Begu, eliminată în turul secund la Wimbledon! Înfrângere în două seturi pentru româncă

Irina Begu, eliminată în turul secund la Wimbledon! Înfrângere în două seturi pentru româncă

Tenis

Comentarii

Irina Begu (32 de ani, 30 WTA) s-a oprit în turul secund de la Wimbledon, după ce a fost eliminată de rusoaica Anna Blinkova (24 de ani, 40 WTA), scor 5-7, 3-6.

Irina Begu, eliminată de la Wimbledon

Primul set a fost extrem de echilibrat, însă rusoaica a fost mai inspirată în momentele importante. Astfel, după o oră şi 11 minute, rusoaica Blinkova a reuşit să pună punct primului act, scor 7-5. După primul set, sportiva noastră a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor probleme la spate.
 
Setul al doilea nu a mai avut aceeasi intensitate, dată fiind şi accidentarea Irinei care i-a scăzut nivelul de joc. De cealaltă parte, Blinkova a continuat să joace agresiv, a reuşit să facă break-ul şi a încheiat meciul după o oră şi 55 de minute de la primul schimb de mingi.
 
Irina Begu a ratat astfel şansa de a ajunge în turul 3 la Wimbledon, acolo unde sunt deja calificate două românce: Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea.

Clasamentul WTA | Simona Halep, tot mai jos. Pe ce poziţie a căzut

Irina Begu a coborât un loc şi este pe poziţia 30, cu 1342 puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Begu este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia feminină.
Următoarea româncă din clasament este Sorana Cîrstea, aflată pe locul 37, în coborâre un loc, cu 1187 puncte.
Simona Halep, suspendată pentru dopaj, a coborât patrulocuri şi este pe 54, cu 1000 puncte. Ana Bogdan a urcat de pe pe 61 pe 57, cu 972 puncte.
Poloneza Iga Swiatek continuă să fie prima în clasamentul WTA. Numărul 1 mondial din aprilie 2022, Swiatek, în vârstă de 22 de ani şi cu patru turnee de Grand Slam la activ, o devansează în continuare pe belarusa Arina Sabalenka, în timp ce Elena Rîbakina din Kazahstan este pe locul 3.
 

Afla mai multe despre: irina beguwimbledonwta 

viewscnt
Articole similare