You are here:

Ironia lui Ostapenko, după ce a bătut-o pe Sorana Cîrstea: ”Am dormit, că îi luam şi primul set”

Ironia lui Ostapenko, după ce a bătut-o pe Sorana Cîrstea: ”Am dormit, că îi luam şi primul set”

Tenis

Comentarii

Sorana Cîrstea, locul 26 WTA, a fost învinsă, marţi, în primul tur al turneului Adelaide International, de letona Jelena Ostapenko, cap de serie numărul 6, scor 2-6, 6-2, 6-4.

„Aroganţa” lui Ostapenko

Ostapenko, numărul 12 mondial, sfertfinalistă la Brisbane International de săptămâna trecută, a avut nevoie de o oră şi 58 de minute pentru a se impune, refuzându-i lui Cirstea, locul 26 mondial, prima victorie din sezonul 2024.

Ostapenko a câştigat acum patru din cele cinci meciuri disputate împotriva lui Cirstea.

La interviul acordat la finalul meciului, Ostapenko a vorbit despre debutul meciului, când Sorana a luat primul set.

„Dormeam în primul set, pentru că nu sunt o persoană matinală. Am avut nevoie de ceva timp pentru a intra în meci. Dar sunt fericită că am câştigat. Mă simt foarte bine în Australia, îmi place foarte mult aici. Simt că aceste condiţii de joc sunt foarte bune. M-am adaptat foarte bine”, a declarat Ostapenko.

Premiul pentru prezenţa în primul tur este de 8.860 de dolari şi 1 punct WTA, iar cel pentru accederea în optimi este de 13.170 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Afla mai multe despre: sorana cîrsteaostapenkotenis 

viewscnt
Articole similare