You are here:

Ivan, primele declaraţii după ratarea convocării! Ce spune despre disputa cu cei de la naţională: ”Nu am făcut scandal, nu am comentat nimănui”

Ivan, primele declaraţii după ratarea convocării! Ce spune despre disputa cu cei de la naţională: ”Nu am făcut scandal, nu am comentat nimănui”

Echipa națională

Comentarii

Universitatea Craiova a început play-off-ul cu o remiză împotriva celor de la FCSB, scor 1-1. În urma partidei, Andrei Ivan (26 de ani), prezent la flash-interviu, a oferit primele declaraţii după ce a ratat convocarea la echipa naţională, în urma unui presupus conflict cu stafful.

Vineri seara, FRF a publicat lista finală de convocări pentru meciurile cu Andorra şi Belarus, iar una dintre absenţele importante de pe aceasta a fost cea a lui Andrei Ivan.

În mare formă în 2023, jucătorul Universităţii Craiova nu a fost chemat din pricina unui presupus conflict cu Edi Iordănescu, care l-a făcut pe Panduru să speculeze că Ivan nu va mai prinde lotul cât acesta este selecţioner.

”Nu am făcut scandal, nu am comentat nimănui”

După remiza cu FCSB, căpitanul echipei oltene a fost întrebat despre lipsa sa de la următoarele meciuri ale României şi a recunoscut că a fost surprins că nu a prins convocarea.

Andrei Ivan susţine că nu a intrat în niciun conflict cu nimeni şi că va da totul în continuare pentru a reuşi să reintre în planurile lui Edi Iordănescu.

Ivan, primele declaraţii după ratarea convocării

Sincer să îţi spun, nu vreau să comentez nimic de domnul selecţioner, asta a fost decizia lui. Sincer da (n.r. credea că va fi convocat), în ultima perioadă am fost în formă, am marcat şase goluri.

Nu am făcut scandal. Nu am comentat la nimeni, vă spun sincer, nu am comentat la nimeni din staff. Am fost trimis în tribună la meciul cu Muntenegu, nu mi-a zis nimeni că sunt în lot, nu a vorbit nimeni cu mine, aşa era normal, să vină să îmi zică cineva că nu sunt în lot.

În cantonamentul din Turcia (n.r. a vorbit ultima dată cu cineva de la naţională), totul a fost ok, aşa am crezut, că voi fi convocat, e decizia domnului selecţioner, nu o să comentez. E frustrant, dar nu am ce să fac.

Dacă voi înscrie la fiecare meci, cred că nu are cum să nu mă convoace. Nu am cui să cer scuze. Pe mine nu are de ce să mă afecteze acest lucru, de fiecare dată când am fost la naţională, am dat tot.

Sincer nu ştiu (n.r. de unde au apărut discuşţiile despre conflict). Nu cred că am vreun duşman, nu ştiu nimic, v-aş fi spus”, a declarat Andrei Ivan, după remiza cu FCSB.

Afla mai multe despre: andrei ivan 

viewscnt
Articole similare