You are here:

Nouă forţă în Superligă? Patronul nou are planuri ambiţioase: ”Vom fi unul dintre cele mai productive şi atractive cluburi”

Nouă forţă în Superligă? Patronul nou are planuri ambiţioase: ”Vom fi unul dintre cele mai productive şi atractive cluburi”

Superliga

Comentarii

Clubul Petrolul Ploieşti urmează să fie preluat de Marian Copilu, după ce fostul oficial al CFR Cluj şi Universitatea Craiova a ajuns la un acord pentru preluarea sa. Fostul fundaş al ”lupilor galbeni”, Constantin Ştefan, a dezvăluit toate detaliile despre afacere, după ce preşedintele Claudiu Tudor a confirmat că cele două părţi s-au înţeles.

Petrolul Ploieşti pare a fi la un pas de a scăpa de problemele financiare! Marian Copilu a ajuns la un acord  pentru a prelua clubul, a anunţat preşedintele Claudiu Tudor.

Joi seara, a bătut palma cu membrii fondatori, semnăm actele după meciul cu UTA”, a transmis Claudiu Tudor, potrivit Prosport.

Conducătorul de club anunţase zilele trecute că afacerea este aproape de a fi încheiată, dar confirmarea a venit de abia acum.

”Vom fi unul dintre cele mai productive şi atractive cluburi”

Aşadar, fostul oficial al Universităţii Craiova şi CFR-ului urmează să devină noul patron al uneia dintre echipele de tradiţie din campionatul nostru.

Iar fostul jucător al prahovenilor, Constantin Ştefan, a dezvăluit în detaliu ce schimbări vor avea loc pe Ilie Oană în viitorul apropiat şi ce planuri are clubul.

Conform fostului fundaş, atât timp cât Petrolul se menţine în prima ligă, clubul va deveni ”unul dintre cele mai atractive şi productive” din Superligă.

Marian Copilu ar urma să aducă o sumă de două milioane de euro la Ploieşti, potrivit sursei citate, pentru a plăti mai întâi restanţele angajaţilor, iar apoi pe cele ale jucătorilor.

Patron nou în Superligă, după ce s-a ajuns la un acord pentru preluarea clubului

Ne-am înţeles asupra tuturor coordonatelor colaborării şi, pentru o funcţionare mai suplă, am decis inclusiv ca noua structură de decizie să fie formată din numai trei oameni, doi din partea domnului Copilu, unul propus de Petrolul, respectiv Octavian Grigore. E normal ca persoana care vine cu banii să deţină majoritate.

Suma urmează să vină în trei tranşe, prima probabil ceva mai consistentă pentru a putea acoperi rapid, în câteva zile, toate datoriile şi să ne asigurăm că nu vom avea probleme cu licenţierea. Mai întâi se vor achita restanţele către angajaţii clubului, apoi către jucători.

E un fel de garanţie că lucrurile pot merge mai departe într-un mod serios, aşa cum ne dorim cu toţii. Ar fi însă un dezasru în cazul în care retrogradăm. În schimb, dacă vom juca în Liga 1 şi în sezonul viitor, vom fi unul dintre cele mai productive şi atractive cluburi.

Încasăm minimum trei milioane de euro din ticketing, sponsori şi drepturi TV, ultimele cu cifre clar mai ridicate pentru noi, fiindcă urmează bonusuri în funcţie de audienţă şi public. E un capitol la care Petrolul stă în primii cinci din campionat. Dacă nu chiar în primii trei!

La prima discuţie, Marian Copilu evocase ideea că ar putea să mai vină cu un grup de patru-cinci prieteni din zona de bussines, dar, finalmente, a zis că nu vrea să se complice. Vedem întâi cum decurg lucrurile până la finalul acestui sezon.

Eu nu obţin niciun beneficiu financiar din această tranzacţie şi nici nu m-a interesat aşa ceva. Am ajutat permanent clubul. Am licenţă A, iar prezenţa mea pe lista Petrolului a ajutat la obţinerea unor punctaje sporite pentru Academie, iar banii pe care i-am luat prin contract cu clubul i-am returnat imediat către centrul de copii şi juniori sub formă de sponsorizare.

Marian Copilu va aduce banii sub formă de împrumut, urmând să şi-i recupereze în timp, în niciun caz însă în primul an de colaborare. Dacă lucrurile merg bine, Petrolul poate forţa la vară şi un mercato foarte interesant”, a declarat Constantin Ştefan, conform sursei citate.

Afla mai multe despre: petrolul 

viewscnt
Articole similare