Naţionala de polo a Serbiei a câştigat, duminică, titlul olimpic la masculin, după finala cu Croaţia, la Jocurile Olimpice de la Paris. Este a treia medalie olimpiă de aur pentru sârbi. Bronzul olimpic a revenit echipei SUA.
Serbia s-a impus în finala cu campioana mondială Croaţia la JO de la Paris cu scorul de 13-11. Sârbii mai au în palmares două medalii olimpice de aur (2016 şi 2020), una de argint (2004) şi trei de bronz (2000, 2008, 2012).
La Paris, pentru bronzul olimpic au luptat SUA şi Ungaria, scor 11-8, după aruncări de departajare.
În semifinale, Serbia a învins SUA, cu 10-6, iar Croaţia a trecut de Ungaria, cu scorul de 9-8.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La feminin, medalia de aur a fost câştigată de Spania, după 11-9 în finala cu Australia.
Naţionala masculină a României a încheiat la Paris pe locul 12, ultimul, în urma rezultatelor din grupa A: 7-14 cu Grecia, 8-14 cu SUA, 8-11 cu Croaţia, 7-18 cu Italia şi 7-10 cu Muntenegru.
Tricolorii s-au calificat la JO datorită clasării pe locul 10 la Campionatul Mondial, fiind prima echipă eligibilă în urma retragerii din competiţia de la Paris a Africii de Sud.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipa României a participat ultima dată la Jocurile Olimpice în 2012, când s-a clasat pe locul 10. Cea mai bună clasare a sa a fost la ediţia din 1976, când a fost pe locul 4.
Afla mai multe despre: jocurile olimpice, polo, serbia