You are here:

”Joacă la rezultat. Fotbal diferit faţă de noi”. Antrenorul lui Qarabag, replică pentru Charalambous: "Eu nu accept asta!"

”Joacă la rezultat. Fotbal diferit faţă de noi”. Antrenorul lui Qarabag, replică pentru Charalambous: "Eu nu accept asta!"

Fotbal internațional

Comentarii

Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia azeră Qarabag, în etapa a şaptea din Liga Europa. Bucureştenii sunt pe locul 6 în clasament.

Antrenorul lui Qarabag, prima reacţie după ce l-a bătut FCSB

Meciul de la Baku a început cum nu se poate mai prost pentru FCSB, după ce Leandro Andrade a deschis scorul încă din primul minut, după o greşeală a lui Ngezana. Bucureştenii au avut o primă ocazie în minutul 6, prin Bîrligea, iar după numai două minute Adrian Şut a egalat cu o lovitură de cap, din cornerul executat de Florin Tănase.

În minutul 9 arbitrul a acordat penalti pentru FCSB, în urma unui contact între Bîrligea şi Medina, dar după verificarea VAR slovacul Filip Glova a anulat decizia. În minutul 41 gazdele au revenit în avantaj, după ce Dawa a înscris în propria poartă, însă FCSB a replicat repede.

A fost mai întâi şutul pe lângă poartă al lui Bîrligea, pentru ca bucureştenii să egaleze în al patrulea minut al prelungirilor, prin Miculescu. În minutul 73 elevii lui Charalambous au trecut pentru prima oară la conducere, marcând – din nou – după un corner.

Adrian Şut a reluat cu capul şi mingea a intrat în plasă. În minutul 78 Bîrligea a preferat să tragă la poartă de la distanţă în loc să-i paseze lui Băluţă. Până la final, azerii au dominat teritorial, fără însă să rateze vreo ocazie clară şi bucureştenii s-au impus cu 3-2.

Gurban Gurbanov, antrenorul lui Qarabag, a vorbit despre FCSB la conferinţa de presă.

Întrebat cum o descrie pe FCSB, adversara de aseară, Gurbanov a răspuns: "O echipă care joacă pentru rezultat. Au un fotbal diferit faţă de al nostru şi mereu mi-au plăcut echipele luptătoare. Chiar dacă ne sunt adversari, le urez succes mai departe".

Elias Charalambous a recunoscut după meci că FCSB a câştigat şi datorită norocului, Gurbanov l-a contrazis: "Înainte poate şi eu credeam mai mult în noroc. Îmi doream ca norocul să fie azi de partea noastră, însă e nevoie de mai mult, inclusiv de suferinţă, iar Dumnezeu te răsplăteşte.

Eu nu accept cuvântul noroc. Pot spune doar că poate nu am fost suficient de buni. Antrenorul advers poate să spună ce doreşte. Ei au fost mai concentraţi la faza defensivă", a mai spus Gurbanov.

Afla mai multe despre: fcsbcharalambousantrenor qarabag 

viewscnt
Articole similare