You are here:

Jocul Oţelului, criticat după eşecul dur de la Sibiu. ”Nu poţi să joci tactica asta cu jucătorii pe care îi ai” | EXCLUSIV

Jocul Oţelului, criticat după eşecul dur de la Sibiu. ”Nu poţi să joci tactica asta cu jucătorii pe care îi ai” | EXCLUSIV

Oțelul Galați

Comentarii

FC Hermannstadt a făcut instrucţie cu Oţelul Galaţi. Chiar dacă a fost condusă, formaţia din Sibiu a reuşit să întoarcă scorul şi să se impună la final, iar concluziile partidei au fost trase în studioul Orange Sport de comentatorul sportiv Bogdan Cosmescu şi fostul fotbalist Ovidiu Herea.

FC Hermannstadt a învins-o, pe teren propriu, cu Oţelul Galaţi, scor 4-1, în etapa a 29-a din Superliga României.

În prima repriză, cele mai importante momente au fost golurile. Echipa lui Dorinel Munteanu a deschis scorul în minutul 12, prin Samuel Teles, care a reluat în plasă o centrare a lui Cisotti. 

Ianis Stoica a egalat în minutul 26, iar Daniel Paraschiv i-a adus în avantaj pe sibieni, transformând un penalty în minutul 44. 

După pauză, gazdele au majorat diferenţa de pe tabelă, înscriind prin Ianis Stoica, în minutul 49, pentru ca Neguţ să stabilească scorul final în minutul 87. Astfel, Hermannstadt s-a impus cu 4-1.

Oţelul, lăsată fără vreun punct din partida cu Hermannstadt

La capătul meciului pe care l-a comentat, Bogdan Cosmescu a comentat prestaţia celor de la Oţelul Galaţi, echipă care care a condus, dar mai apoi a luat patru goluri de la sibieni.

”Joacă altceva, joacă sus. Fundaşii ăştia se descurcau când jucau ghem acolo, mereu e pasă în spatele fundaşului stânga Miguel Silva. Mereu Cisse e expus duelurilor unu la unu cărora nu le face faţă fără dublaj. 

Nu poţi să joci tactica asta cu jucătorii pe care îi ai. Nu poţi. Ăştia erau nişte jucători buni şi eficienţi când distanţele dintre jucătorii erau mici. Când distanţele se măresc pentru că tu joci în atac...”, a declarat Cosmescu, la Orange Sport.

De asemenea, din postura de fost fotbalist, Ovidiu Herea a explicat tactica pe care a încercat-o Oţelul în acest meci.

”E posibil ca o echipă să-şi piardă poziţiile din teren atunci când nu este bine din punct de vedere fizic, dar îmi e greu să cred că la Oţelul s-a întâmplat acest lucru sau poate fi o problemă de poziţionare a liniei de fund.

Atunci când eşti în atac, ei să stea foarte jos, poate sunt fundaşi care n-au viteză şi atunci ţin acea distanţă faţă de adversari, aşa că liniile se lungesc”, a completat Herea.

În urma acestui rezultat, Hermannstadt este pe locul 6, cu 40 de puncte, în timp ce Oţelul este pe 11, cu 33 de puncte.

Afla mai multe despre: otelul galatibogdan cosmescusuperliga 

viewscnt
Articole similare