You are here:

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi cele mai scumpe din istorie. Bugetul incredibil stabilit de organizatori

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi cele mai scumpe din istorie. Bugetul incredibil stabilit de organizatori

Jocurile olimpice

Comentarii

Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate un an din cauza pandemiei de coronavirus, ar urma să coste 13 miliarde de euro, au anunţat, marţi, organizatorii evenimentului sportiv, potrivit AFP.

Noul buget este mult mai mare decât cel iniţial, de 2,3 miliarde de euro. Pentru organizatori, amânarea cu un an a JO de la Tokyo a reprezentat o provocare din punct de vedere financiar şi al logisticii – noi rezervări, renegocieri ale contractelor cu sponsorii, prelungiri de contracte pentru personal. Organizatorii au încercat să mai scape din povara financiară reducând numărul de bilete gratuite şi de invitaţi oficiali sau renunţând la unele ceremonii.

Mărirea semnificativă a bugetului ca urmare a pandemiei şi din cauza măsurilor anti-Covid-19 face ca ediţia de la Tokyo a JO să fie cea mai scumpă Olimpiadă de vară din istorie. Bugetul de la Tokyo îl depăşeşte pe cel de la Londra-2012, care a fost de 15 miliarde de dolari, adică 12,2 miliarde de euro.

Dacă sunt luate în calcul însă şi Jocurile Olimpice de iarnă, recordul este deţinut de Olimpiada de la Soci, din 2014, care a avut un buget de 21,9 miliarde de dolari (17,9 miliarde de euro).

Afla mai multe despre: jocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare