You are here:

Joga Bonito la Farul: ”Mi-a plăcut mereu să mă distrez pe teren. Motivat am fost mereu la acest club”

Joga Bonito la Farul: ”Mi-a plăcut mereu să mă distrez pe teren. Motivat am fost mereu la acest club”

Farul Constanța

Comentarii

Jucătorul celor de la Farul Constanţa, Louis Munteanu (21 de ani), a tras concluziile după victoria la scor reuşită contra celor de la CFR Cluj.

Farul Constanţa a învins-o, pe teren propriu, pe CFR Cluj, cu scorul de 5-1, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Superligii.

Învingătorii au marcat prin Munteanu ’23, Cojocaru ’42, ’78, Grameni ’67 şi Ganea ’83. Pentru CFR Cluj a înscris Otele, în minutul 77.

Reacţia lui Louis Munteanu: ”Îl ştiţi cu toţii pe Mister”

La finalul meciului, Louis Munteanu, cel care a deschis scorul, a reacţionat cu privire la jocul făcut de Farul, dar şi individual.

În actualul sezon, atacantul de 21 de ani al lui Gică Hagi a marcat nouă goluri şi a livrat patru pase decisive în 29 de meciuri de campionat.

”Ăsta a fost obiectivul meu (n.r. să se bucure de fotbal). La multe meciuri eram trist, nervos mereu. Eu nu sunt acel tip de jucător. Mie mi-a plăcut mereu să mă distrez pe teren. De ce să nu credem la cupele europene? Se vede că suntem într-o creştere.

Motivat am fost mereu cât timp am jucat la acest club. Am demonstrat că sunt cu gândul aici şi sper să câştigăm şi următoarele meciuri şi să marchez, dacă se poate.

Lupta e grea în play-off, dar nu trebuie să lăsăm pedala. S-a văzut în seara asta că am jucat fotbal total. Îl ştiţi cu toţii pe Mister, mereu găseşte soluţii. 

Mă înţeleg foarte bine cu Cojocaru. Din păcate, s-a lovit. Sper să nu fie ceva grav. Mereu a avut ghinion, s-a accidentat”, a declarat Louis Munteanu, după meci.

În urma acestui rezultat, Farul a urcat pe locul 2, cu 32 de puncte, în timp ce CFR Cluj ocupă poziţia a 4-a, cu 31 de puncte.

Afla mai multe despre: farulsuperligalouis munteanu 

viewscnt
Articole similare