You are here:

Jose Mourinho a plâns şi s-a rugat pentru revenirea lui Christian Eriksen: ”Putem sărbători că este în viaţă”

Jose Mourinho a plâns şi s-a rugat pentru revenirea lui Christian Eriksen: ”Putem sărbători că este în viaţă”

EURO 2020

Comentarii

Întreaga lume a fotbalului a privit cu sufletul la gură cum Christian Eriksen stătea întins pe gazon cât primea îngrijiri medicale, iar Jose Mourinho a dezvăluit că a trăit intens acele momente.

Jose Mourinho a fost antrenorul lui Christian Eriksen pentru două luni, cât era la Tottenham, şi s-a rugat pentru revenirea danezului. ”The special one” a dezvăluit că a trăit intens momentele de groază cu decarul Danemarcei, plângând şi sperând că acesta va mai putea ieşi de pe acel teren.

Odată cu stabilizarea stării jucătorului lui Inter, Mourinho a spus că lumea fotbalului trebuie să sărbătorească această victorie în faţa morţii, nu să trăiască în tristeţea zilei de sâmbătă.

Jose Mourinho a plâns şi s-a rugat pentru revenirea lui Christian Eriksen

”Nici astăzi nu mă pot opri să mă gândesc la ce a fost ieri. Cred că azi este o zi de sărbătoare, nu de tristeţe. Dumnezeu cred că se uita la fotbal în acel moment şi l-a ţinut pe Christian în viaţă, alături de familia sa şi de noi.

Aseară a fost ceva mult mai important decât fotbalul, dar în acelaşi timp cred că acest lucru a arătat şi valorile bune ale fotbalului, iubirea, solidaritatea, spiritul familial. Nu e vorba doar despre familia sa, ci despre întreaga familia fotbalistică. Fotbalul a adus oamenii împreună.

M-am rugat ieri, am plâns, aşa cum au făcut-o milioane de oameni în întreaga lume. Nu am vorbit cu el, dar am discutat cu Pierre-Emile Hojbjerg, care este optimist. Dintr-un motiv nedorit, fotbalul a adunat oamenii, iar azi putem sărbători că Eriksen este în viaţă”, a declarat Jose Mourinho, conform Talksport.

Afla mai multe despre: euro 2020christian eriksenjose mourinhodanemarca finlanda 

viewscnt
Articole similare