You are here:

Jucătorii Chindiei simt fiorii zonei fierbinţi în clasament: ”Suntem în nisipurile mişcătoare.Dinamo are echipă bună, experimentată”

Jucătorii Chindiei simt fiorii zonei fierbinţi în clasament: ”Suntem în nisipurile mişcătoare.Dinamo are echipă bună, experimentată”

Fotbal intern

Comentarii

Chindia Târgovişte a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 0-1, în cadrul etapei a 28-a din Liga 1.

Eşecul înregistrat cu Craiova îi lasă pe dâmboviţeni pe locul al 11-lea, cu 29 de puncte, dar pot fi întrecuţi în acest weekend dacă CS Mioveni şi FC U Craiova îşi câştigă fiecare în parte meciurile, argeşenii cu FC Botoşani, în timp ce oltenii cu Gaz Metan Mediaş.

A fost al patrulea meci la rând fără victorie în campionat pentru Chindia.

Jucătorii Chindiei simt fiorii zonei fierbinţi a clasamentului. Marco Dulca este îngrijorat pentru situaţia echipei sale

Marco Dulca, cel care a stârnit complimente din partea lui Mihai Stoica, nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume şi şi-a făcut autocritica.

MIjlocaşul central simte din ce în ce mai mult emoţiile zonei fierbinţi a clasamentului şi speră să câştige în meciurile următoare.

"Un meci foarte greu, cu o echipă care se bate la play-off mereu. Am avut o primă repriză foarte bună, dar în a doua nu am mai jucat fotbal, ne-am apărat tot timpul. Am avut ceva ocazii şi pe contraatac, dar nu a fost de ajuns.

Dacă aş fi marcat, nu cred că mai dădeau ei gol, pentru că ne apăram foarte bine. Sper să îmi ajut echipa la urmărul meci, pentru că avem nevoie de puncte.

Au plecat jucători valoroşi care au marcat, ne-au ajutat, dar sper ca cei care intră în teren să suplinească absenţa lor.

Eu spun că la începutul play-out-ului vom arăta ca anul trecut. Obiectiv? 6 puncte. Ce oboseală? Avem 22-23 de ani, nu poţi să zici de oboseală. Eu anul trecut nu am avut vacanţă deloc, am fost la euro, la Tokyo, campionat.

Trebuie să tragem de noi, să arătăm ca anul trecut, ca nişte fotbalişti adevăraţi. Suntem în nisipurile mişcătoare. Dinamo are echipă bună, experimentată, chiar dacă e e acolo, asta nu arată valoarea lui Dinamo şi clar că suntem şi noi în pericol", a declarat Marco Dulca după eşecul cu Universitatea Craiova.

Afla mai multe despre: marco dulcachindia 

viewscnt
Articole similare