You are here:

Jucătorii remarcaţi de MM Stoica după FCSB - PAOK 2-0: "Au fost prea buni!". Oficialul "roş-albaştrilor", încântat de rezultat

Jucătorii remarcaţi de MM Stoica după FCSB - PAOK 2-0: "Au fost prea buni!". Oficialul "roş-albaştrilor", încântat de rezultat

UEFA Europa League

Comentarii

Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al FCSB, a vorbit despre victoria şi calificarea obţinută de echipa sa, în faţa celor de la PAOK.

FCSB şi-a obţinut biletul pentru un loc în optimile de finală ale UEFA Europa League. Campioana României a încheiat seria de dueluri împotriva celor de la PAOK cu o nouă victorie şi a oprit orice discuţie despre maniera în care a reuşit să se impună în faţa campioanei Greciei.

Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al FCSB, a fost surprins de abordarea jucătorilor echipei pregătite de Elias Charalambous. Oficialul clubului i-a evidenţiat pe Vlad Chiricheş şi Juri Cisotti după meciul de pe Arena Naţională.

Demonstraţia de joc ofensiv a "roş-albaştrilor" l-a încântat pe Mihai Stoica, care a remarcat o diferenţă importantă între succesul obţinut în acest sezon şi cel împotriva olandezilor de la Ajax, în urmă cu 12 ani.

MM Stoica: "Nu cred că PAOK e slabă, cred că am fost noi foarte buni"

"N-am crezut că suntem aşa de buni, chiar n-am crezut. Totuşi să nu dai nicio şansă unui adversar de asemenea calibru? Au jucat Zivkovic, Pelkas şi Konstantelias, în spatele lui Samatta. Dar când ai un fotbalist imperial precum Chiricheş. Unii au fost prea buni, Chiricheş, Cisotti.

Dacă abordezi un meci cu spiritul pe care l-am avut, cu atitudinea... nu prea ai cum să nu micşorezi distanţa bugetelor, iar aici chiar nu a jucat bugetul. Nu cred că PAOK e slabă, cred că am fost noi foarte buni. Echipele din România şi nu fac...

Acum 12 ani s-a jucat cu Ajax, am suferit teribil, am dat golurile alea cu şansă, jucând foarte bine, dar noi azi nu am făcut pasul înapoi. Noi am făcut doi paşi înainte şi am jucat.

Era 1-0, trebuiau să marcheze două goluri şi eram călare pe ei. Nu ai ce să reproşezi nimănui nimic. Doar vreo greşeală individuală îi putea băga în joc. Am zis că ne calificăm, dar cu jumătate de gură.", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Afla mai multe despre: fcsbmm stoicauefa europa leaguepaokvlad chirichesjuri cisotti 

viewscnt
Articole similare