You are here:

Jucătorul pe care Gigi Becali a încasat două milioane de euro s-a retras! Xavi a avut un mesaj emoţionant pentru el

Jucătorul pe care Gigi Becali a încasat două milioane de euro s-a retras! Xavi a avut un mesaj emoţionant pentru el

Fotbal intern

Comentarii

Fostul jucător al FCSB-ului s-a retras din activitate la 35 de ani.

Jugurtha Hamroun s-a retras oficial din activitate. Algerianul a făcut anunţul public pe contul său oficial de Instagram.

”16 ani de carieră s-au încheiat, sunt atât de recunoscător pentru asta. Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat de departe sau de aproape să obţin ceea ce am obţinut. Ne vedem în următorul capitol”, a scris Jugurtha Hamroun, pe Instagram.
 
Xavi, fostul antrenor al Barcelonei, a reacţionat şi el la postarea lui Hamroun. Cei doi au fost colegi la Al-Sadd în Qatar, unde au câştigat două trofee împreună.
”Juju. Ce carieră grozavă, amigo! Toate cele bune în noul tău capitol şi bucură-te de familie”, a scris Xavi, la postarea de pe Instagram.
 
Replica lui Hamroun pentru fostul căpitan al Barcelonei nu a întârziat să apară.
”Căpitane, mulţumesc foarte mult. A fost mai mult decât o onoare să fiu alături de tine două sezoane. Eşti o adevărată legendă şi un exemplu uimitor. Sper să ne revedem curând”, a răspuns şi Hamroun ulterior.
 
Jugurtha Hamroun a evoluat în perioada 2015-2016 la FCSB. Chiar dacă a fost un singur sezon la formaţia "roş-albastră", a reuşit să se facă remarcat atât pe teren, cât şi în afara lui. Următoarea destinaţiei a fost în Golf, la Al-Sadd, iar pentru plecarea lui de la FCSB, Gigi Becali a încasat două milioane de euro.

Afla mai multe despre: jugurtha hamrounfcsbxavi 

viewscnt
Articole similare