You are here:

Încă o lovitură pentru Dan Petrescu! Cât timp va fi indisponibil portarul Mihai Popa

Încă o lovitură pentru Dan Petrescu! Cât timp va fi indisponibil portarul Mihai Popa

CFR Cluj

Comentarii

Mihai Popa a suferit o accidentare, iar formaţia din Gruia trebuie să găsească cea mai bună soluţie pentru postul de portar.

Formaţia din Gruia a primit o nouă lovitură, accidentarea lui Mihai Popa. Se pare că Dan Petrescu are probleme noi, mai ales într-o perioadă nefastă pentru echipă.

Portarul a fost transferat la CFR în vara acestui an, a jucat în 10 partide, este cotat la 800.000 de euro şi era jucătorul de bază din poarta clujenilor.

Ce accidentare are Mihai Popa

Mihai Popa a suferit o fractură fără deplasare la mâna stângă şi va rata minim cinci săptămâni din programul echipei. Fostul portar a lui Torino s-a accidentat la antrenament, chiar sub ochii lui Dan Petrescu.

CFR are înlocuitor, Otto Hindrich (22 de ani) este cel care va asigura postul de portar, el a fost titular şi în meciul de Cupă cu FC Argeş unde a încasat două goluri.

Echipa lui Varga are un program infernal în următoarea perioadă. Dinamo, Oţelul, Rapid şi Universitatea Craiova sunt următoarele echipe cu care se va întalni Dan Petrescu. Opt dintre următoarele 10 partide, CFR le va disputa în deplasare, excepţiile fiind jocurile cu Rapid şi Oţelul.

Echipa pregătită de Dan Petrescu are o serie dezamăgitoare de rezultate. În ultimele opt meciuri jucate, în toate competiţiile, CFR Cluj a obţinut o singură victorie, scor 2-1, pe propriul teren, cu Poli Iaşi. De altfel, în ultimul meci jucat în Superliga, ardelenii au fost conduşi cu 3-1 de Sepsi, chiar la Cluj, reuşind să scoată în ultimul minut un punct nesperat.
 

Afla mai multe despre: mihai popahindrichcfr clujdan petrescu 

viewscnt
Articole similare