Jurgen Klopp (57 de ani) ar putea reveni în antrenorat, dar într-o ipostază total nouă pentru el, aceea de selecţioner.
Klopp, dorit pe banca unei echipe naţionale. Tehnicianul neamţ, selecţioner?
Jurgen Klopp s-a despărţit de Liverpool la finalul sezonului trecut, după aproape nouă ani extrem de intenşi petrecuţi la formaţia de pe Anfield Road.
Motivul invocat de tehnicianul neamţ a fost acela că ajunse la o stare de epuizare, mai mult psihică decât fizică, şi că simţea nevoie de o mică pauză de la antrenorat.
Totuşi, acesta ar putea reveni pe banca tehnică, dar nu la conducerea unei echipe de club, ci a unei echipe naţionale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Statele Unite ale Americii tocmai ce a rămas fără selecţioner. Gregg Berhalter a fost demis după ce naţionala americană a suferit o adevărată decepţie la Copa America 2024, competiţie organizată chiar pe teritoriul Statelor Unite.
Mai exact, prima reprezentativă americană a ratat calificarea în faza sferturilor de finală, după ce a terminat grupa C după Uruguay şi surpriza total neaşteptată numită Panama.
Acum, reprezentanţii federaţiei americane de fotbal iau în considerare şi varianta Jurgen Klopp pentru a fi noul selecţioner, notează Independent. Ba chiar aceştia ar fi început deja negocierile cu tehnicianul german.
Rămâne de văzut dacă Jurgen Klopp va fi accepta propunerea americanilor, care vor un selecţioner de top la naţionala lor pentru Cupa Mondială din 2026, una organizată şi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Până acum, Klopp a antrenat doar echipe de club: Mainz, Borussia Dortmund şi Liverpool. Postura de posibil selecţioner ar fi una cu totul nouă pentru el.
Afla mai multe despre: jurgen klopp, sua, copa america 2024