Echipa engleză Manchester City a învins duminică, pe teren propriu, scor 5-0, formaţia de ligă secundă Huddersfield Town, în turul trei al Cupei Angliei. Meciul a consemnat şi revenirea pe teren a lui Kevin De Bruyne, absent din luna august a anului trecut.
Manchester City – Huddersfield Town 5-0, în Cupa Angliei
Kevin De Bruyne a fost indisponibil timp de aproape cinci luni din cauza unei accidentări, el nemaiapărând pe teren din 11 august 2023, când s-a jucat prima etapă din acest sezon al Premier League, iar City a dispus de Burnley, în deplasare, cu 3-0. De Bruyne a fost înlocuit atunci în minutul 24 al partidei, fiind accidentat la muşchii ischiogambieri.
Guardiola l-a reintegrat pe mijlocaşul belgian în lotul echipei încă de la meciul cu Sheffield United, din 30 decembrie, dar nu a dorit să rişte, astfel că De Bruyne a jucat abia duminică, în turul al treilea al Cupei Angliei, cu Huddersfield Town. El a intrat pe teren în minutul 57, în locul lui Grealish, şi a primit imediat banderola de căpitan. Şi Jeremy Doku şi-a făcut reintrarea cu Huddersfield, după o absenţă de o lună de zile.
Manchester City a învins pe Huddersfield Town cu 5-0, calificându-se în turul următor al Cupei Angliei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Golurile „cetăţenilor” au fost înscrise de Foden (min. 33 şi 65), Julian Alvarez (min. 37), Ben Jackson (min. 58 autogol) şi Doku (min. 74).
- Citește și
- „Ei sunt cei mai buni din România!” Damjan Djokovic a amintit de FCSB în primul său interviu la Rapid
- Andrea Compagno s-ar putea întoarce în Italia! Ce club l-ar putea transfera în această iarnă
- Spectacol cu Buducnost! CSM Bucureşti şi-a depăşit recordul de goluri marcate într-un meci de Liga Campionilor. Cristina Neagu a revenit după accidentare
- Damjan Djokovic, opinie sinceră despre poporul român: „La caterincă sunteţi campioni mondiali!” Ce l-a marcat pe noul fotbalist de la Rapid
- HC Dunărea Brăila, victorie la debutul în grupele EHF European League, după o primă repriză dificilă
- MM Stoica a numit "cel mai talentat fotbalist" de la FCSB, peste Coman şi Olaru! "I s-au întâmplat multe, de aia a căzut puţin" | EXCLUSIV
- S-a sfătuit cu Raul şi Huntelaar şi îşi deschide academie de fotbal! ”Acest concept nu există în România” | EXCLUSIV
- Helmut Duckadam apără cantonamentul montan pus la cale de Dorinel Munteanu: „E eficient. Şi FCSB a făcut asta când era el antrenor” | EXCLUSIV
- Ce a simţit Djokovic când FCSB a renunţat la el! Cum s-a comportat în ultimele zile: "E băiat deştept" | EXCLUSIV
- Are sau nu Juventus procent din vânzarea lui Radu Drăguşin? Documentul care face lumină în acest caz
- Ioan Andone a dezvăluit unde va antrena Mircea Lucescu: „Cunoaşte foarte bine clubul, e bine ce face!”
- A retrogradat cu Dinamo, iar acum se transferă în Serie A! După Aleix Garcia, un alt fost ”câine” dă lovitura
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: manchester city huddersfield town, cupa angliei, kevin de bruyne