You are here:

Kompany, după corecţia primită de la Barcelona: ”Nu există scuze”. Jucătorii lui Bayern se acuză între ei, dar şi arbitrajul: ”Prea multe greşeli”

Kompany, după corecţia primită de la Barcelona: ”Nu există scuze”. Jucătorii lui Bayern se acuză între ei, dar şi arbitrajul: ”Prea multe greşeli”

Bayern Munchen

Comentarii

Antrenorul celor de la Bayern Munchen, Vincent Kompany (38 de ani), a tras concluziile după umilinţa suferită pe terenul celor de la FC Barcelona, în Champions League.

FC Barcelona a învins, pe teren propriu, pe Bayern Munchen, scor 4-1, într-un meci de pe tabloul principal al Ligii Campionilor.

Catalanii au făcut spectacol total înainte de ”Clasico” cu Real Madrid. Golurile marcate de trupa blau-grana le-au aparţinut lui Raphinha (1, 45, 56) şi Lewandowski (36), în timp ce pentru bavarezi a înscris Kane (18).

Kompany, prima reacţie după cele patru golurie primite de la FC Barcelona: ”Am pierdut”

La finalul meciului, Vincent Kompany a vorbit despre evoluţia jalnică a echipei sale, dar şi de a făcut patru schimbări dintr-un singur ”foc”, în minutul 60.

”De ce am pierdut? Nu există scuze pentru înfrângerea de astăzi. Vreau să felicit FC Barcelona pentru această victorie. Am pierdut, a fost o înfrângere clară. Vom rămâne uniţi şi vom învăţa din această înfrângere.

Primul gol a fost foarte amar. Timp de o jumătate de oră din prima repriză am avut senzaţia că putem câştiga şi apoi jocul s-a schimbat cu al doilea şi al treilea gol.

Analiza corectă a acestui meci o vom face cu calm, astfel încât să putem învăţa din acest eşec dureros. Sunt vremuri diferite şi Barça are întotdeauna fotbalişti grozavi, nu poţi compara. 

Am adus mulţi jucători pentru că aveam nevoie de aer proaspăt. Patru înlocuiri nu sunt neobişnuite când eşti condus cu 4-1. Diferenţa era mare în acel moment, aşa că ne doream energie nouă. Am vrut să oferim o altă dinamică jocului”, a declarat Kompany, după meci.

Neuer a făcut şi el analiza meciului de la Barcelona şi a găsit motivul eşecului drastic suferit de Bayern Munchen.

”Ne-a lipsit agresivitatea la mijlocul terenului. Trebuia să facem un marcaj mai agresiv la jucătorii lor de creaţie, cei care distribuie mingiile. N-am făcut-o şi ne-au sancţionat, în special pe contraatac”, a precizat şi căpitanul lui Bayern.

Joshua Kimmich a reacţionat şi el după meci: ”Am comis prea multe greşeli. (n.r. la golul doi al Barcelonei) Kim a sărit să respingă balonul cu capul, însă Fermin l-a împins din spate. Arbitrul trebuia să fluiere”.

Afla mai multe despre: vincent kompanymanuel neuerjoshua kimmichbarcelonabayernucl 

viewscnt
Articole similare