Componentul naţionalei de tenis de masă a României a fost eroul zilei la Jocurile Olimpice. Eduard Ionescu (19 ani) a reuşit o răsturnare incredibilă şi continuă visul la Paris, în proba de simplu masculin.
Eduard Ionescu a fost performerul român al zilei de sâmbătă de la Jocurile Olimpice. A câştigat doar un meci din turul întâi al competiţiei de tenis de masă, dar felul în care s-a impus a impresionat. Puştiul de 19 ani a pierdut primele trei seturi în faţa unui nigerian mult mai bine cotat şi mult mai experimentat. În steul cinci, Aruna a avut cinci mingi de meci, dar Eduard Ionescu a întors miraculos şi a câştigat partida.
Jucătorul a rememorat meciul în care a mai răpus un adversar de calibru.
"Da, cu siguranţă este unul dintre ei mai buni jucători. Am mai avut o întălnire cu acesta, care tot aşa s-a terminat, la o diferenţă de două puncte. Ştiam că va fi un meci greu. După cum s-a putut vedea m-a condus cu 3-0. Poate şi emoţiile Jocurilor Olimpice au contribuit la această performanţă de început, dar uşor-uşor am reuşit să intru în meci şi ulterior să şi înving.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. - despre puterea de a reveni) Când eram condus, simţeam că nu acesta trebuie să fie rezultatul. Simţeam că pot face mai mult. M-am gândit să trag de mine, să încerc să mai iau câte un set pentru a prelungi durata meciului, să mă pot bucura de această experienţă, care pentru mine este prima. Nu ai parte de ea uşor, deoarece este o dată la patru ani, am vrut să mă bucur din plin", a recunoscut Edi Ionescu.
"La 0-3, antrenorul meu (n.r. - Andrei Filimon) mi-a spus să trag de mine, pentru că dacă voi reuşi să iau acest set, cu siguranţă voi reuşi să-l şi întorc. Nu pot să spun că l-am crezut pe deplin, mai ales acolo, cu toate acele emoţii, dar am zis că de ce nu?! Să merg pe încredere şi să nu pun la îndoială cuvântul lui şi se pare că a avut completă dreptate.
O bucurie a fost de la început pentru mine. Deja a fost o mare performanţa că am reuşit să mă calific la o vârstă atât de fragedă (n.r. - 19 ani). Dar presiunea vine şi mereu apare mai ales când simt că pot, când simt că adversarul are dubii că poate căştiga meciul. Chestiile astea sunt absolut normale în sport, dar cum am făcut şi în meciul anterior o să încerc să mă bucur pe deplin de tot ceea ce se întâmplă aici . Daca voi reuşi să joc din bucurie şi plăcere, cred că şi rezultatele vor veni", a mai spus Eduard Ionescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs se opresc în sferturile de finală la dublu mixt
Perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette a fost eliminată, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu mixt din cadrul turneului olimpic de tenis de masă de la Paris.
Perechea de dublu mixt a României a fost învinsă de echipa sud-coreeană Lim Jonghoon/Shin Yubin, scor 4-0 (13-11, 11-8, 11-8, 11-8).
La ediţia trecută a Jocurilor Olimpice, Ionescu şi Szocs au fost eliminaţi tot în sferturile de finală şi s-au clasat pe locul 5.
Afla mai multe despre: eduard ionescu, eduard ionescu tenis de masa, romania tenis de masa