Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul celor de la Dinamo, în ultima partidă a etapei a 5-a din play-off-ul Superligii României. Oltenii au urcat pe locul 2, cu 36 de puncte, în timp ce Dinamo rămâne pe 5, cu 29.
VIDEO Dinamo - Universitatea Craiova 0-2 (Baiaram 53', Mitriţă 63')
Echipele de start:
- Dinamo: Golubovic - Sivis, Mărginean, Opruţ, Luna - Milanov, Olsen, Cîrjan - Costin, Perica, Selmani
- Rezerve: Pop, Homawoo, Soare, Abdallah, Paşcalpu, Stoian, Roşca
- Antrenor: Zeljko Kopic
- Universitatea Craiova: Popescu - Mora, Zajkov, Badelj, Bancu - Screciu, Mekvabishvili, Oshima - Baiaram, Mitriţă, Safira
- Rezerve: Lung, Stoian, Mogoş, Ndong, Iago, Maldonado, Căpăţîn, Lăpădătescu, Houri, Barbu, Bană
- Antrenor: Mirel Rădoi
UPDATE | 12167 de specatori sunt prezenţi pe Arena Naţională la această partidă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Min 90+4: Fluier final!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Min 63: GOOOOOOOOL Universitatea Craiova! Alex Mitriţă marchează cu un şut la colţul lung din marginea careului iar oltenii îşi majorează avantajul.
Min 61: Selmani îi pune mari probleme lui Popescu, care respinge balonul trimis de atacant.
Min 53: GOOOOOOOOL Universitatea Craiova! Baiaram trimite cu capul, din plonjon, la centrarea excelentă a lui Bancu!
Min 51: Olsen trimite un şut de la distanţă, din afara careului, care trece însă pe lângă poarta lui Popescu.
Min 49: Mitriţă trimite un şut în zidul de jucători ai gazdelor. Mingea este respinsă în corner.
Min 46: A început repriza secundă!
Min 45: Pauză pe Arena Naţională!
Min 44: Perica trimite un şut în forţă, cu efect interior, spre poarta lui Popescu! Portarul oaspeţilor respinge în corner.
Min 32: Costin primeşte mingea în flancul drept şi îi trimite lui Perica. Croatul trimite pe lângă poartă.
Min 28: Baiaram prinde un şut pe spaţiul porţii, cu efect interior, prins însă fără mari probleme de Golubovic.
Min 5: Mekvabishivili a primit o pasă excelentă printre apărătorii gazdelor, însă Golubovic este la post şi reuşeşte să se opună.
Min 1: A început meciul!
Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru partida Dinamo – Universitatea Craiova, care se va disputa de la ora 21.00, în etapa a cincea a play-off-ului Superligii. Bîrsan va fi ajutat la cele două linii de Sebastian Eugen Gheorghe şi Adrian Vornicu.
- În cadrul sezonului regulat, Dinamo a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 2-1.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 19 ianuarie 2025, Universitatea Craiova-Dinamo 1-1, marcatori Alexandru Mitriţă, respectiv Kennedy Boateng.
Kopic, înainte de meci:
"Am avut o săptămână bună de pregătire. Acum vom avea alt meci dificil, împotriva Craiovei, dar simt că echipa este pregătită să lupte, să iasă pe teren şi să dea totul. Toţi adversarii din play-off au calitate, sunt multe meciuri echilibrate, în care detaliile fac diferenţa. Cred cu adevărat în echipa noastră, în mentalitatea ei.
În restul de 6 meciuri vom lupta! Cred că domnul Rădoi face o treabă excelentă acolo. Echipa este compactă, agresivă. Au calitate individuală şi colectivă şi fac o treabă foarte bună în acest moment. Au o echipă bună şi ne va fi greu. Cei care s-au antrenat sunt pregătiţi, în formă bună. Ceilalţi, cu probleme, sunt mai bine.
Vom vedea luni pe care-i vom folosi, dar în curând majoritatea vor reveni pe teren. Nu vom avea tot lotul apt de joc, dar, în mare parte, da.", a declarat Zeljko Kopic, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Universitatea Craiova.
Mirel Rădoi, înaintea meciului cu Dinamo:
"Un derby încins şi mult aşteptat al fotbalului românesc. Prindem Dinamo într-o formă foarte bună şi din punct de vedere al rezultatelor şi al jocului. Am înţeles că jucătorii accidentaţi încep să-şi revină. Cred că până la ora partidei şi noi vom fi 100%, pentru că am avut câteva zile cu antrenamente foarte grele.
După partida cu FCSB jucătorii au resimţit o stare de oboseală şi cred că până la partida de luni ne vom reveni. În mod normal ar trebui să lăsăm deoparte meciurile din sezonul regulat şi trebuie să ne concentrăm pe meciul de luni din play-off. Nu vom mai avea alte partide pentru a recupera din puncte.
Important este să ne dăm seama că partidele sunt foarte puţine şi foarte importante şi nu mai avem timp să recuperăm punctele pierdute. (n. r. despre victoria lui Dinamo la Cluj) Am văzut o echipă care a avut mari probleme în compartimentul defensiv a reuşit să se apere la 40 de metri de propria poartă, cu foarte multe dueluri câştigate prin Mărginean şi Opruţ. Doi jucători care m-au impresionat prin agresivitatea lor.
Mă aşteptam ca Dinamo să arate mult mai multe probleme pe plan defensiv, dar m-am înşelat şi au arătat foarte bine. Nu cred că putem spune că e munca dintr-o parte, pe lângă antrenor şi jucători este şi meritul clubului pentru că a pus la dispoziţie jucători de care antrenorul a avut nevoie, deci nu e întâmplător ce s-a întâmplat acolo", a declarat Mirel Rădoi, la conferinţa de presă.
Afla mai multe despre: dinamo, universitatea craiova, play-off, superliga