Jurgen Klopp (56 de ani) va renunţa la banca tehnică a celor de Liverpool în vară, după aproape 9 ani alături de ”Cormorani”. Neamţul mai avea contract până în vara lui 2026.
Cine l-ar putea putea înlocui pe Jurgen Klopp?
Conducerea clubului Liverpool are alţi doi potenţiali candidaţi pentru a prelua echipa, după plecarea lui Jurgen Klopp şi dacă nu îl poate aduce pe Xabi Alonso, tehnicianul de la Bayer Leverkusen.
- Este vorba de Ruben Amorim, antrenorul echipei Sporting Lisabona, şi de Julian Nagelsmann, selecţionerul Germaniei.
Dacă Xabi Alonso nu vine, Liverpool se gândeşte la ”Planul B”. În condiţiile în care Jürgen Klopp urmează să părăsească banca lui Reds la finalul sezonului, clubul englez a făcut din actualul antrenor de la Bayer Leverkusen o prioritate pentru a-l înlocui.
Cu toate acestea, sarcina de a-l convinge pe tehnicianul, care este urmărit şi de Bayern, se anunţă a fi una dificilă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit Telegraph, Liverpool a identificat alţi doi candidaţi: selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann, şi antrenorul echipei Sporting, Ruben Amorim. În toate cele trei cazuri, clubul pare hotărât să mizeze pe tehnicieni tineri.
- Amorim are 39 de ani, Julian Nagelsmann are 36 de ani, iar Xabi Alonso are 42 de ani.
Julian Nagelsmann are în palmares un titlu şi două Supercupe ale Germaniei cu Bayern Munchen.
De partea cealaltă, Ruben Amorim are un titlu şi Cupă a Portugaliei cu Sporting, dar şi o Cupă a Portugaliei cu Braga.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ruben amorim, xabi alonso, jurgen klopp, liverpool, julian nagelsmann