FC Voluntari a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa CS Universitatea Craiova, în primul meci al etapei a II-a a play-off-ului Ligii 1.
FC Voluntari a reuşit o victorie după o serie 4 de meciuri în care nu a reuşit izbânda. La finalul meciului, Liviu Ciobotariu a tras concluziile. Antrenorul lui FC Voluntari a fost foarte mulţumit de prestaţia lui Constantin Budescu, care a fost omul meciului şi a oferit pase geniale.
”Aveam nevoie de această victorie pentru moral, pentru tot ceea ce facem noi la antrenamente. Sunt bucuros, îmi felicit jucătorii. Am avut un meci foarte greu. Am întâlnit Universitatea Craiova, care a condus jocul. Noi am fost foarte bine organizaţi, asta a fost strategia noastră, să nu le dăm spaţii.
Am reuşit să marcăm trei goluri şi mă bucur pentru acest lucru. Am gestionat bine partida şi după ce am fost egalaţi. Suntem bucuroşi că am câştigam primul meci în play-off şi va trebui să facem cât mai puţine greşeli de acum înainte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. despre prestaţia lui Budescu) Este un jucător foarte bun, este un magician pe teren. Te încântă când te uiţi la el. Şi trebuie ţinut cont că nu s-a antrenat 7-8 zile, a avut atitudine, şi-a dorit să joace şi nu mă aşteptam să reziste 84 de minute. Este un fotbalist care face diferenţa, e clar”, a spus Liviu Ciobotariu.
Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 41 de puncte, 2. FCSB – 34, 3. Universitatea Craiova – 30, 4. FC Voluntari – 27, 5. Farul Constanţa – 24, 6. FC Argeş – 24.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: voluntari-liviu ciobotariu-budescu