Lukasz Szukala a fost aproape de revenirea în România, însă a fost refuzat de conducerea Rapidului, pe motiv că nu este suficient de bine pregătit fizic.
Ajuns la 35 de ani, Szukala este în prezent liber de contract şi ar fi fost dispus să revină în România, dar în liga secundă. Potrivit gsp.ro, fostul fundaş al FCSB-ului a vrut să semneze cu Rapid, Daniel Pancu a fost de acord cu acest transfer, însă cei din conducere s-au opus, pe motiv că n-a mai jucat demult şi nu este în formă.
Szukala a fost ultima oară la Ankaragucu, însă n-a mai jucat un meci oficial de mai bine de un an. Ultima apariţie într-o partidă a fost pe 19 august 2018, în Alanyaspor - Ankaragucu 0-2. La începutul anului a devenit liber de contract, însă nici până acum n-a reuşit să-şi găsească un angajament.
Szukala a început fotbalul la juniorii lui Eintracht Trier, apoi a trecut la tineretul lui Metz şi a mai jucat pentru Munchen 1860, Alemannia Aachen, Gloria Bistriţa, U Cluj, Petrolul, FCSB, Al Ittihad, Osmanlispor şi Ankaragucu. A fost unul dintre cei mai buni fundaşi străini care au trecut prin Liga 1 şi evoluţiile de la FCSB l-au propulsat şi la echipa naţională a Poloniei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: szukala