Florin Manea a avut parte şi de critici după ce a realizat transferul lui Radu Drăguşin la Tottenham.
Mesajul lui Florin Manea pentru cei care l-au criticat: „Nici nu vreau să mă mai cert!”
Unul dintre aspectele controversate a fost legat de comisionul primit de Florin Manea: 3 milioane de euro. Doar 1,8 milioane au rămas la impresarul român, iar 1,2 milioane au ajuns la colaboratorii săi. Întrebat despre contestatari, agentul a spus că nu vrea să se certe cu nimeni şi a dezvăluit că a fost contactat şi felicitat chiar de Gică Hagi, idolul său din copilărie.
„Sunt atât de bucuros pentru ce s-a întâmplat încât nu vreau să mă mai cert cu nimeni. Vreau doar să mă bucur de ce am reuşit. E important că m-a sunat Gică Hagi, idolul meu din copilărie. Dacă Gică Hagi m-a felicitat şi mi-a spus că am făcut istorie, e important pentru mine”, a declarat Florin Manea pentru Orange Sport.
Meritul lui Florin Manea pentru transferul lui Drăguşin, pus la îndoială în direct. Cosmescu: ”Nu trebuie felicitat”/ Pandi: ”A avut multă încredere” | EXCLUSIV
Florin Manea este impresarul care a realizat transferul lui Radu Drăguşin la Tottenham, cel mai scump din istoria fotbalului românesc. Deşi mulţi foşti fotbalişti i-au dat credit lui Manea pentru acest transfer istoric, Bogdan Cosmescu este de părere că meritul este doar al jucătorului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Invitaţi în studioul Orange Sport, Basarab Panduru şi Bogdan Cosmescu au avut păreri diferite referitor la meritele pe care le are Florin Manea în tranferul lui Drăguşin la Tottenham. Silviu Tudor Samuilă, moderatorul emisiunii Sport Report, i-a dat dreptate fostului jucător de la Steaua, care i-a dat credit impresarului.
Bogdan Cosmescu: Trebuie felicitat Drăguşin, nu Manea.
Basarab Panduru: Şi Manea. Nu am văzut în ultimii ani care să ne vorbească cu atât de multă încredere despre un jucător. A vorbit despre Drăguşin de două ori pe zi, dar a avut dreptate.
Silviu Tudor Samuilă: Îţi aduc aminte de Anamaria Prodan. Când avea un jucător, vorbea de el de dimineaţă până seară.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin manea, radu dragusin, gica hagi, tottenham