Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a explicat care a fost rolul lui Octavian Popescu în returul cu Viking, în urma căruia echipa antrenată de Nicolae Dică s-a calificat în grupele Conference League.
Mihai Stoica, despre Octavian Popescu
Octavian Popescu a fost titular în returul din play-off-ul Conference League cu Viking, scor 3-1 pentru FCSB. Deşi nu s-a remarcat prin acţiunile sale specifice, managerul general al FCSB susţine că jucătorul ofensiv s-a achitat perfect de alte sarcini trasate de staff-ul tehnic.
În mesajul transmis, MM Stoica le-a explicat contestatarilor situaţia şi nu a ezistat să-i ironizeze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Mă simt dator cu o explicaţie pentru toţi diletanţii care critică jocul lui Tavi Popescu.
La meciul de aseară, din considerente tactice (pe care unii nu le înţeleg nici dacă li le-ar tatua Dică pe antebraţe), copilul a fost sacrificat, fiind jucătorul care l-a anihilat pe Markus Solbakken, jucător exponenţial al echipei care a eliminat Sparta Praga.
Aşa a ajuns Tavi să parcurgă cea mai mare distanţă dintre toţi jucătorii care au evoluat pe terenul de carton verde şi să bifeze cele mai multe sprinturi, conform Catapult. Un asemenea efort diminuează aportul ofensiv, dar oferă posibilitatea unor coechipieri (Coman, Cordea) să se ocupe cu asta.
Cu plăcere", a transmis Mihai Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FCSB şi CFR Cluj şi-au aflat adversarele din Conference League
FCSB va evolua în grupa B a Conference League, cu West Ham, Anderlecht şi Silkeborg, iar CFR Cluj va întâlni, în grupa G, Slavia Praga, Sivasspor şi Balkani, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Istanbul.
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în perioada 8 septembrie – 3 noiembrie (etapa 1 – 8 septembrie, etapa 2 – 15 septembrie, etapa 3 – 6 octombrie, etapa 4 – 13 octombrie, etapa 5 – 27 octombrie, etapa 6 – 3 noiembrie).
- Citește și
- Prima reacţie a lui David Moyes după tragerea la sorţi: ”La Bucureşti nu este niciodată uşor”
- Reacţie din Anglia despre grupa lui West Ham! "Mulţi nu o recunosc pe FC FCSB"
- S-au tras la sorţi grupele Europa League! Doi adversari redutabili pentru Mircea Lucescu şi Dinamo Kiev. Arsenal dă peste PSV, United peste Sociedad
Afla mai multe despre: octavian popescu, fcsb, fcsb grupa conference league