Clubul Manchester City a fost amendat de Premier League cu 2,09 milioane de lire sterline pentru 22 de cazuri de întârziere a startului sau a reluării meciurilor, relatează The Guardian.
Echipa a acceptat sancţiunea, care se referă la încălcări ale regulilor în ultimele două sezoane, a confirmat liga engleză. Problema nu are legătură cu cele 115 acuzaţii cu care se confruntă City pentru presupuse încălcări ale regulamentului financiar al competiţiei.
"Premier League şi Manchester City FC au încheiat un acord de sancţionare după ce clubul a acceptat că a încălcat regula Premier League L.33 referitoare la obligaţiile de start şi de reluare", se arată într-un comunicat al Premier League.
Manchester City a fost sancţionat pe o scară progresivă pentru fiecare abatere. Prima, o întârziere de un minut şi 18 secunde la începutul reprizei a doua împotriva lui Crystal Palace în august 2022, a fost sancţionată cu avertisment. Amenzi cuprinse între 10 000 şi 200 000 de lire sterline au fost apoi impuse pentru fiecare încălcare ulterioară. Cea mai mare întârziere a fost de două minute şi 46 de secunde pentru începerea ultimului meci al sezonului cu West Ham în sezonul trecut, când City a câştigat al patrulea titlu consecutiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: manchester city, amendă, premier league