Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat că va juca marţi un meci de fotbal alături de Diego Armando Maradona, fosta glorie a fotbalului argentinian, cu care s-a întâlnit luni la Caracas.
"Voi juca sub conducerea lui Diego Armando Maradona, în apărare. Sunt bun la apărare şi la executarea loviturilor de la 11 metri", a declarat Maduro, fără a da mai multe detalii, la o ceremonie oficială la care a participat Diego Maradona.
Anterior, Maradona a semnat un contract cu postul de televiziune Telesur pentru producerea unei emisiuni în timpul Cupei Mondiale 2018 din Rusia. Spectacolul TV va fi numit "Din mâna lui 10", cu referire la golul său marcat cu mâna la CM de fotbal din 1986, în partida cu Anglia.
Maradona a mai colaborat cu Telesur şi la CM de fotbal 2014 din Brazilia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În luna august, fosta glorie a fotbalului argentinian i-a trimis un mesaj de susţinere preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, a cărui ţară traversează o gravă criză politică, în care scria că se oferă ca ''soldat'' pentru revoluţia bolivariană.
''Noi suntem chavişti (Maduro este moştenitorul politic al defunctului preşedinte Hugo Chavez — n.r.) până la moarte. Iar când Maduro va ordona, eu voi îmbrăca haina de soldat pentru o Venezuelă liberă, pentru a mă bate împotriva imperialismului şi împotriva celor care vor să profite de drapelele noastre, de ceea ce avem noi mai de preţ'', a scris atunci Maradona pe Facebook.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: diego armando maradona, meci, fotbal, inedit, nicolas maduro, venezuela