Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timişoara, a oferit o reacţie după victoria naţionalei din Cipru.
Marian Iancu a avut un discurs pozitiv după Cipru - România şi a remarcat publicul român de la Larnaca, jocul tricolorilor, dar şi discursul lui Mircea Lucescu de la finalul partidei.
Fostul conducător este de părere că valoarea naţionalei României este peste nivelul Ligii C şi a scos în evidenţă unitatea şi omogenitatea grupului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marian Iancu, încântat de cum arată naţionala sub bagheta lui Mircea Lucescu
”Suporteri de campionat mondial şi o echipă naţională a României peste nivelul grupei valorice numărul trei, până la proba contrarie, este pentru consumatorii pătimaşi de fotbal reţeta unei seri reuşite de octombrie.
Seriozitatea unui grup de jucători deja format şi o viteză bună de joc au punctat de trei ori pentru un public lipit de naţională ca marca de scrisoare.
Chiar dacă nu am întâlnit adversari ca Elveţia şi Israel sau Belgia şi Olanda, este evident că sub conducerea domnului Lucescu jucăm mai ofensiv, mai pentru spectacol, fără să neglijăm apărarea.
Parcă şi conferinţele de presă ale selecţionerului nu mai sunt atât de depresive şi încrâncenate ca pe vremea lui Edi Iordănescu. Au devenit chiar interesante”, a spus Marian Iancu, în exclusivitate pentru Orangesport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fostul patron al Timişoarei l-a distrus pe Dan Şucu: ”Politică păguboasă”
De asemenea, Marian Iancu a vorbit despre Albion Rrahmani şi Ermal Krasniqi, adversarii pe care România îi va înfrunta în meciul cu Kosovo, cel care poate fi decisiv în lupta pentru primul loc în grupă.
În opinia lui Marian Iancu, Dan Şucu a greşit când i-a vândut ”prematur” pe Rrahmani şi Krasniqi la Slavia Praga, deşi a încasat aproximativ 7.000.000 de euro în schimbul celor doi.
”Continuăm să jucăm în Europa ca acasă, dovedind ca ne-am integrat civilizat, de multe ori poate prea cuminţi şi umili. Cred că examenul final îl vom da la Bucureşti în meciul cu Kosovo, unde Rrahmani vine ca titular marcator în Liga Campionilor, şi Krasniqi, care a făcut diferenţa în ultimul meci împotriva Lituaniei cu un gol de mare fotbalist.
Acum câteva luni jucau pentru Rapid. O politică păguboasă pentru un club care i-a tranzacţionat prematur. Azi nici măcar un meci amical cu o echipă din liga secundă nu mai e uşor de câştigat de alb-vişinii. Ce ruşine!”, a spus Marian Iancu, în exclusivitate pentru Orangesport.ro.
- Articol scris de Răzvan Ionaşcu
Afla mai multe despre: marian iancu, rapid, superliga