You are here:

Marius Cocioran, locul 24 în proba de 50 km marş. Zece atleţi n-au încheiat cursa de la Tokyo din cauza căldurii

Marius Cocioran, locul 24 în proba de 50 km marş. Zece atleţi n-au încheiat cursa de la Tokyo din cauza căldurii
Comentarii

Atletul Marius Cocioran s-a clasat, vineri, pe locul 24 în proba de 50 km marş, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Zece atleţi nu au încheiat cursa din cauza căldurii înregistrate, iar doi au fost descalificaţi, din totalul de 57 aflaţi la start.

Atletul tricolor a încheiat cursa cu timpul de 4:01.43 ore, pe locul 24

Podiumul a fost ocupat, în ordine, de Dawid Tomala (Polonia, 3:50.08 ore), Jonathan Hilbert (Germania, 3:50.44) şi Evan Dunfee (Canada, 3:50.59).

Marius Cocioran (38 de ani) este legitimat la CSM Reşiţa şi s-a aflat la a treia participare la Jocurile Olimpice. El deţine recordul naţional la 50 km marş, cu 3:55.29 ore, performanţă reuşită în 2021.

Zece atleţi tricolori s-au calificat la JO de la Tokyo, iar şase au ratat faza următoare: Florentina Iuşco, Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (aruncarea discului), Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Daniela Stanciu (săritura în înălţime).

Andrea Mikloş s-a retras din calificări la 400 metri din cauza unor leziuni la un tendon ahilian.

În finale s-au calificat Bianca Ghelber, care s-a clasat pe locul 6 la aruncarea ciocanului, şi Alexandru Novac, el urmând a concura sâmbătă la aruncarea suliţei.

Afla mai multe despre: jocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare