Marius Copil, locul 283 ATP, nu a reuşit sâmbătă să se impună în faţa grecului Stefanos Tsitsipas, numărul 10 mondial, în primul meci al întâlnirii de la Atena Grecia – România, contând pentru play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis.
Marius Copil a fost învins de Stefanos Tsitsipas la Atena, în Cupa Davis. Grecia conduce cu 1-0
Tsitsipas a câştigat meciul cu scorul de 6-3, 6-4, într-o oră şi 17 minute.
La Atena urmează meciul Aristotelis Thanos (1433 ATP) - Nicholas David Ionel (264 ATP).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ziua de duminică va începe cu partida de dublu în care vor evolua perechile Stefanos Tsitsipas / Petros Tsitsipas şi Marius Copil / Victor Vlad Cornea (ora 12.00), pentru ca apoi să se joace meciurile de simplu: Stefanos Tsitsipas - Nicholas Ionel şi Aristotelis Thanos - Marius Copil.
Aceasta este cea de-a treia confruntare în Cupa Davis dintre cele două echipe, fiecare având câte o victorie. În 1933, Grecia a învins cu 4-1, la Atena, în turul al doilea al zonei Europa. România a câştigat în 1970, cu 5-0, la Bucureşti, în sferturile zonei Europa, victoriile fiind reuşite de Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Viorel Marcu, Sever Mureşan şi perechea Ilie Năstase/Ion Ţiriac.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius copil, stefanos tsitsipas, cupa davis, tenis