You are here:

Meme Stoica, impresionat de un atacant din Liga 1, care are doar 20 de ani: ”Are calităţi să ajungă vârful echipei naţionale”

Meme Stoica, impresionat de un atacant din Liga 1, care are doar 20 de ani: ”Are calităţi să ajungă vârful echipei naţionale”

Superliga

Comentarii

Mihai Stoica se declară impresionat de Louis Munteanu, pe care-l consideră viitorul atacant al echipei naţionale.

Lousi Munteanu a revenit în vară de la Farul, club de la care, în septembrie 2020, a plecat la Fiorentina.

Până acum, deşi are doar 20 de ani, Louis Munteanu a arătat multă maturitate în meciuri şi face un cuplu excelent cu Denis Alibec, la Farul.

Louis Munteanu l-a impresionat pe Meme Stoica: ”Italia te dezvoltă”

Louis Munteanu este un produs al Academiei Gheorghe Hagi şi a fost printre cei mai talentaţi din generaţia sa.

În septembrie 2020, când avea doar 17 ani, atacantul a fost transferat de Fiorentina, care a plătit atunci 1,7 milioane de euro în schimbul său.

Louis Munteanu a făcut meciuri bune la Primavera, însă n-a reuşit să prindă nici măcar un meci la echipa de seniori a toscanilor.

La începutul acestui sezon, Gică Hagi a surprins şi a reuşit să-l readucă pe Louis Munteanu la Farul, sub formă de împrumut. A fost o mutare reuşită pentru Gică Hagi.

Atacantul de 20 de ani a devenit printre cei mai apreciaţi jucători din Liga 1 şi Meme Stoica este de părere că el va fi atacantul pe care se va baza echipa naţională:

”Are calităţi să ajungă vârful echipei naţionale, clar. Şi cred că i-a prins bine că s-a dus în Italia exact în perioada în care avea nevoie... Italia te dezvoltă...

Uite, Ianis, când a revenit (n.r. când a revenit de la Fiorentina la Farul)... te dezvoltă şi fizic, şi tactic în primul rând”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

În acest sezon, Louis Munteanu a jucat în 14 meciuri pentru Farul Constanţa, a marcat 4 goluri şi a reuşit 5 assist-uri. El a avut însă şi unele probleme de sănătate, care l-au împiedicat să joace în toate meciurile.

Farul Constanţa a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii.

Golurile au fost marcate de Munteanu ’28 şi Alibec ’58 (penalti).

Afla mai multe despre: munteanu 

viewscnt
Articole similare