You are here:

Mercedes şi Red Bull şi-au prezentat monoposturile pentru noul sezon de Formula 1

Mercedes şi Red Bull şi-au prezentat monoposturile pentru noul sezon de Formula 1

Formula 1

Comentarii

Echipele Mercedes şi Red Bull au publicat, marţi, primele imagini cu monoposturile pe care le vor alinia la startul Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2019, transmisă în direct de Telekom Sport.

"Începem sezonul cu zero puncte, deci nu luăm nimic ca venind de la sine şi nu există absolut niciun sentiment că suntem îndreptăţiţi să fim în frunte", a declarat şeful Mercedes, Toto Wolff.

Echipa constructorului german va încerca în 2019 să câştige al şaselea titlu la rând la constructori, iar britanicul Lewis Hamilton pe al cincilea la piloţi ca sportiv la Mercedes, al şaselea din carieră. Hamilton av fi coechipier cu finlandezul Valtteri Bottas.

Şi Red Bull şi-a dezvăluit monopostul, primul cu motor Honda din istoria echipei. Echipa producătorului austriac de băuturi energizante îi va ava ca piloţi în 2019 pe olandezul Max Verstappen şi pe francezul Pierre Gasly.

Testele oficiale dinaintea sezonului vor începe la 18 februarie, la Barcelona, iar prima etapă va fi la 17 martie, în Australia, în direct pe Telekom Sport.

Afla mai multe despre: mercedesred bull 

viewscnt
Articole similare