Andrea Compagno, fostul jucător de la FCSB, ajuns în campionatul Chinei, la Jinmen Tiger, are parte de o jumătate de sezon excelentă în campionatul asiatic.
Italianul transferat de Gigi Becali de la FC U Craiova în schimbul sumei de 1.500.000 de euro a avut un mesaj pentru foştii săi coechipieri, cât şi pentru fostul său patron, după ce aceştia s-au impus în Superliga şi au cucerit titlul în campionatul României.
120.000 de euro a încasat Gigi Becali din China pentru Andrea Compagno. Atacantul italian nu a uitat de experienţa sa neplăcută de la FCSB, mai ales de neînţelegerile cu patronul celor de la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Andrea Compagno: "Persoana cea mai importantă de la FCSB nu mă plăcea"
"Sunt foarte fericit, cred că după lunile noiembrie-decembrie am înţeles că o să fim campioni pentru că în acest an nu era concurenţă. Şi anul trecut eram foarte buni, dar era o echipă mai bună ca noi, cu un fotbal foarte bun, Farul, dar anul acesta nu cred că a putut să se bată cu FCSB. A dominat din primul minut până în ultimul. Sunt fericit pentru suporteri şi pentru tot oraşul.
Eu sunt în China acum, băieţii au făcut totul. Această schimbare pentru mine era obligatorie pentru că toată lumea ştie cum a mers situaţia. A fost un an şi jumătate foarte bun pentru mine, era foarte important să schimb pentru că persoana cea mai importantă din clubul FCSB nu mă plăcea pe mine şi am zis că nu rămân acolo degeaba, mai bine să schimb", a declarat Andrea Compagno, la sport.ro
Compagno e pe val în campionatul Chinei. Italianul a înscris de cinci ori în şase partide, de la transferul său la Jinmen Tiger, echipă din prima ligă chineză.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- VIDEO EXCLUSIV | Nervii au cedat! Fanii Petrolului i-au băgat în şedinţă pe jucători după înfrângerea cu Botoşani
- Bogdan Andone rămâne cu picioarele pe pământ după victoria care o poate salva pe FC Botoşani: "Şansele sunt bune, suntem aproape"
- Bogdan Cosmescu surprinde după Petrolul - FC Botoşani: "Dinamo are un program excelent" | EXCLUSIV
- Anunţat drept următorul transfer de la FCSB, jucătorul este în dubii: ”Nu ştiu nimic!”
- Surprinzător! Bogdan Lobonţ începe meciul cu Universitatea Craiova cu un portar de 17 ani! Cine este înlocuitorul lui Marian Aioani
- E gata! Atacantul vine la FCSB din vară. Mihai Stoica a confirmat: ”Cu siguranţă!” | EXCLUSIV
- Hagi i-a pus banii pe masă ca să nu plece la FCSB! Salariu dublat pentru un jucător important de la Farul
- Răsturnare de situaţie! Vedeta de la FCSB ar putea rămâne la Bucureşti. MM Stoica va face tot posibilul să-l convingă: ”Mă voi ocupa”
- Ronaldo Nazario face un pas în spate! Ce decizie a luat brazilianul
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali, andrea compagno, china