Selecţionerul Edward Iordănescu a oferit un interviu la finalul anului 2023. Acesta a vorbit despre pregătirea turneului final din Germania, despre tragerea la sorţi şi a oferit un mesaj suporterilor români.
După ce a anunţat că nu va mai avea prezenţe în media, exceptând obligaţiile regulamentare UEFA, Edward Iordănescu a decis să vorbească la FRF.tv deoarece a primit multe solicitări din partea instituţiilor media: “Respect profesia de jurnalist, însă mi-ar fi fost imposibil să onorez toate solicitările. Consider că aceasta a fost cea mai bună soluţie pentru toţi şi mulţumesc pentru înţelegere”.
“Toate formaţiile calificate la EURO sunt puternice, şi-au câştigat dreptul de a fi aici. Noi trebuie să rămânem echilibraţi şi realişti, să înţelegem că am crescut un nivel prin această calificare, dar încă nu suntem pregătiţi pentru obiectivul dorit la turneul final. Avem mult de muncă şi foarte puţin timp la dispoziţie, dar vom pregăti cât mai bine acest turneu final pentru că ne dorim să producem o bucurie tuturor românilor” este mesajul transmis de selecţionerul Edward Iordănescu.
Mesaj pentru tricolori
Edi Iordănescu a pus în gardă inclusiv nucleul tricolorilor care a obţinut calificarea la EURO 2024, anunţând că vor fi veniri, dar pot fi şi plecări!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Băieţii au datoria să joace etapă de etapă la cluburi şi să o facă eficient. Pentru că ne va fi foarte greu, spre imposibil, să mergem la turneul final cu un nucleu alcătuit din mai mulţi jucători care nu joacă, venind după luni de zile fără meciuri în picioare, şi să ne putem ridica la nivelul unui turneu final, cu atât mai mult să performăm. Eu am spus nişte lucruri răspicat, clar, acesta este nucleu, cu acest nucleu îmi doresc, în linii mari, să mergem la European, cu siguranţă mai pot fi intrări, dar pot fi şi ieşiri!”, a conchis selecţionerul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: edi iordănescu, naţionala româniei, euro