Messi a fost iar decisiv pentru Argentina, pe un teren dificil, în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026
Naţionala Argentinei a încheiat la egalitate cu cea a Venezuelei, scor 1-1, în etapa a noua a preliminariilor din America de Sud pentru Cupa Mondială din 2026.
Oaspeţii argentinieni au deschis scorul prin Otamendi, în minutul 13. Fundaşul central a marcat din pasa decisivă a lui Messi.
Căpitanul campioanei mondiale a jucat primul său meci în triocul albiceleste de la accidentarea pe care a suferit-o în finala Copa America 2024.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Venezuela a egalat în minutul 65, prin Rondon, iar meciul, care s-a jucat pe un teren aproape impracticabil, s-a încheiat fără vreo învingătoare.
The stadium where Argentina plays in 2 hours. pic.twitter.com/vbXejtn5Uo
— All About Argentina (@AlbicelesteTalk) October 10, 2024
De partea cealaltă, celălalt mare gigant al Americii de Sud, Brazilia, a învins-o, în deplasare, pe Chile, scor 2-1.
Conduşi încă din minutul 2, când Edu Vargas a deschis scorul pentru chilieni, brazilienii au reuşit să întoarcă soarta partidei până la capăt, prin doi jucători de la Botofogo. Da Cruz (45+1) şi Luis Henrique (89) au marcat pentru victoria naţionalei din ”ţara cafelei”.
Astfel, după nouă etape scurse, Argentina este pe primul loc, cu 19 puncte acumulate, iar Brazilia este pe 4, cu 13 puncte strânse.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: argentina, lionel messi, brazilia